CCR: Ordonanţa de Urgenţă privind Curtea Constituţională pune în discuţie comportamentul abuziv al Guvernului

Curtea Constituţională afirmă că adoptarea OUG privind activitatea CC, înainte ca judecătorii constituţionali să se pronunţe pe modificările legii 47/2000, pune în discuţie comportamentul neconstituţional şi abuziv al Guvernului faţă de Curte.

Share pe Facebook 1057 afişări

CC: Ordonanţa de Urgenţă privind Curtea Constituţională pune în discuţie comportamentul abuziv al Guvernului

Curtea Constituţională (CC) a constatat că o dimensiune a statului român o reprezintă justiţia constituţională, înfăptuită de Curtea Constituţională, autoritate publică politico-jurisdicţională care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătoreşti, rolul său fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentală a statului de drept.

De asemenea, spune CC, excluderea de la controlul de constituţionalitate a tuturor hotărârilor Parlamentului nu se fondează pe statul de drept, ci, eventual, pe considerente de oportunitate, care, prin esenţa sa, presupune subiectivismul, interpretarea şi arbitrariul.

Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în cadrul căreia se regăseşte articolul unic cu următorul cuprins: "Articol unic.-Alineatul (1) al articolului 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori".

Autorii sesizării de neconstituţionalitate susţin că prevederile legii criticate încalcă următoarele dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (3) referitor la caracterele statului român şi art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.

Curtea Constituţională arată că, prin Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, supusă controlului de constituţionalitate, este eliminată atribuţia Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului.

De asemenea, Curtea reţine că, după sesizarea sa cu neconstituţionalitatea legii menţionate, şi înainte ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra acesteia, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă 38/2012 pentru modificarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, act normativ publicat în Monitorul Oficial 445 din 4 iulie 2012.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 are în structura sa, articolul unic, potrivit căruia: «Alineatul (1) al articolului 27 din Legea 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 27-(1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori"».

Din examinarea prevederilor articolului unic din legea criticată şi a prevederilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 38/2012, Curtea constată că acestea consacră o soluţie legislativă identică, având exact acelaşi conţinut normativ.

În aceste condiţii, Curtea subliniază că soluţia aleasă de Guvern, de a adopta, cu puţin timp înainte ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea 47/1992, o ordonanţă de urgenţă, care preia integral conţinutul normativ al legii criticate, pune în discuţie comportamentul neconstituţional şi abuziv al Guvernului faţă de Curtea Constituţională.

Sub acest aspect, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, actele de reglementare primară ulterioare nu pot păstra conţinutul normativ al unei norme legale neconstituţionale şi să se constituie astfel într-o prelungire a existenţei acesteia (a se vedea, în acest sens, Decizia 1615 din 20 decembrie 2011, publicată în MO 99 din 8 februarie 2012).

Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată elimină din sfera actelor asupra cărora Curtea exercită controlul de constituţionalitate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, hotărârile plenului Senatului şi hotărârile plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.

Atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului a fost instituită prin art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010.

Examinând, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, dispoziţiile art. I pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României (devenită Legea nr. 177/2010) în raport de art. 146 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 142 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România.

În virtutea acestor prevederi, Curtea asigură controlul de constituţionalitate al actelor, procedurilor sau împrejurărilor cu privire la care a fost sesizată, constatând conformitatea sau neconformitatea acestora cu Legea fundamentală.

Prin urmare, Curtea a constatat că, modificând Legea nr. 47/1992, reglementarea în discuţie consacră o atribuţie nouă Curţii, respectiv controlul de constituţionalitate al hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, al hotărârilor plenului Senatului şi al hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, atribuţie care se circumscrie, în mod evident, cadrului constituţional consacrat de art. 146 (a se vedea Decizia nr. 1106 din 22 septembrie 2010, publicată în MO 672 din 4 octombrie 2010).

Pe de altă parte, în jurisprudenţa sa, referitoare la atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, Curtea şi-a circumstanţiat competenţa de control al constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului, instituită ca urmare a modificării şi completării art. 27 din Legea 47/1992, precizând că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în MO 90 din 3 februarie 2011 şi Decizia nr. 1631 din 20 decembrie 2011, publicată în MO 84 din 2 februarie 2012).

De asemenea, Curtea a statuat că art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distingere debemus. (a se vedea Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012).

În aceste condiţii, Curtea constată că instituirea atribuţiei sale de a exercita un asemenea control de constituţionalitate reprezintă expresia diversificării şi consolidării competenţei Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România, şi un câştig în eforturile de realizare a unui stat de drept şi democratic, fără a putea fi considerată o acţiune conjuncturală sau justificată pe criterii ce ţin de oportunitate. De altfel, chiar realitatea juridică, politică şi socială dovedeşte actualitatea şi utilitatea acesteia, având în vedere faptul că instanţa de contencios constituţional a fost chemată să se pronunţe asupra constituţionalităţii unor hotărâri ale Parlamentului care puneau în discuţie valori şi principii constituţionale.

În continuare, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politicreprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate".

În acelaşi timp, art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală consacră expres principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. Aşa fiind, Curtea constată că o dimensiune a statului român o reprezintă justiţia constituţională, înfăptuită de Curtea Constituţională, autoritate publică politico-jurisdicţională care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătoreşti, rolul său fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentală a statului de drept.

Astfel, potrivit art. 142 alin. (1) din Constituţia României, „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei”. Supremaţia Legii fundamentale este, aşadar, de esenţa exigenţelor statului de drept, reprezentând, totodată, o realitate juridică ce implică consecinţe şi garanţii.

Între consecinţe se enumeră deosebirile dintre Constituţie şi legi şi, nu în ultimul rând, compatibilitatea întregului drept cu Constituţia, iar între garanţii se regăseşte controlul constituţionalităţii.

Controlul de constituţionalitate, în ansamblul său, şi, integrat acestuia, controlul de constituţionalitate al hotărârilor Parlamentului care pun în discuţie valori şi principii constituţionale, nu este numai o garanţie juridică fundamentală a supremaţiei Constituţiei.

El reprezintă, un mijloc pentru a înzestra Curtea Constituţională, cu o capacitate coerentă de expresie, de natură să asigure eficient separaţia şi echilibrul puterilor într-un stat democratic.

De altfel, Comisia europeană pentru democraţie prin drept - Comisia de la Veneţia, organism consultativ al Consiliului Europei în probleme de drept constituţional a subliniat că limitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale a Ungariei în privinţa chestiunilor bugetare ar trebui înlăturată (a se vedea, în acest sens, Opinia nr. 665/2012 a Comisiei de la Veneţia cu privire la Legea privind Curtea Constituţională a Ungariei, adoptată în cadrul celei de 91-a sesiuni plenare, 15-16 iunie 2012, paragraful 54 pct. 10).

În consecinţă, modificarea legislativă, în sensul eliminării atribuţiei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, fără nicio distincţie, nu face decât să ştirbească autoritatea Curţii Constituţionale – instituţie fundamentală a statului, şi să înfrângă astfel principiile statului de drept, conducând la dificultăţi deloc imprevizibile în realizarea unei politici de stat adecvate consolidării şi dezvoltării unui stat democratic, în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. În aceste condiţii, Curtea subliniază că statul de drept, democratic şi social nu trebuie să rămână un principiu fundamental, cu valenţe pur teoretice, fără urmări practice, ci o realitate, corect receptată, atât de autorităţile publice, cât şi de cetăţeni.

Curtea constată, de asemenea, că excluderea de la controlul de constituţionalitate a tuturor hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului nu se fondează pe statul de drept, ci, eventual, pe considerente de oportunitate, care, prin esenţa sa, presupune subiectivismul, interpretarea şi arbitrariul.

Or, justiţia constituţională se fundamentează pe statul de drept, nu pe oportunitate. Aşa fiind, această atribuţie nu poate avea semnificaţia unei sarcini „excesive” pentru Curtea Constituţională, astfel cum este menţionat în expunerea de motive la legea supusă controlului, susţinere fără semnificaţie juridică, ci se integrează, în mod indisolubil, odată ce a fost legitim acordată, unui mecanism juridic de natură să contribuie la realizarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor într-un stat de drept, democratic şi social. A aprecia şi a decide asupra activităţii Curţii Constituţionale, cu precădere prin prisma unor
standarde de ordin cantitativ, înseamnă incorecta sa receptare şi mai mult, ignorarea substanţei rolului său fundamental. De aceea, nu se poate reţine nici argumentul preşedintelui Senatului, exprimat în punctul său de vedere, în sensul că prin modificarea adusă Legii nr. 47/1992, prin Legea nr. 177/2010, s-ar încărca în mod excesiv activitatea Curţii Constituţionale, ceea ce a dăunat bunului mers al activităţii acesteia.

Argumentul Guvernului în sensul că dispoziţiile art. 146 lit. l) din Constituţie permit legiuitorului să modifice atribuţiile Curţii în sensul adăugării sau eliminării
acestora prin legea sa organică, nu poate fi reţinut pentru următoarele motive: Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 146 din Constituţie enumeră atribuţiile Curţii Constituţionale, dar că enumerarea expresă prevăzută de lit. a)-k) ale articolului nu este limitativă, de vreme ce acelaşi articol la lit. l) prevede că instanţa de contencios constituţional „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii” (a se vedea Decizia nr. 1106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).

De asemenea, examinând proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României, înaintat de Preşedintele României, Curtea a considerat oportună completarea dispoziţiilor literei c) a art. 146 în sensul următor: „c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentului şi a hotărârilor cu caracter normativ ale Parlamentului, la sesizarea preşedintelui Parlamentului, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 40 de parlamentari;”. Această propunere a vizat constituţionalizarea expresă a normelor cuprinse în Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reglementând la rang de Constituţie atribuţiile Curţii reglementate în cuprinsul art. 27 alin. (1) din legea sa organică.

În aceste condiţii, Curtea a recomandat abrogarea literei l), potrivit căreia „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii”. Propunerea a fost justificată de împrejurarea că, în virtutea acestei dispoziţii, Curtea, alături de atribuţiile „de rang constituţional” prevăzute la art. 146 lit. a)- k), poate dobândi şi alte atribuţii instituite de legiuitorul ordinar prin legea ei de organizare şi funcţionare, atribuţii „de rang” legal.

Totodată, Curtea a reţinut că, în temeiul textului constituţional propus spre abrogare - art. 146 lit. l), atribuţiile Curţii Constituţionale pot fi multiplicate ori de câte ori interese ale forţelor politice impun modificarea sau completarea legii de organizare a Curţii.

Curtea a apreciat că, prin eliminarea dispoziţiei constituţionale, este garantată independenţa instanţei constituţionale şi se păstrează voinţa puterii constituţionale originare cu privire la atribuţiile Curţii limitativ prevăzute numai în cuprinsul Constituţiei (a se vedea Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, publicată în MO 40 din 23 iunie 2011).

În lumina jurisprudenţei enunţate, Curtea reţine că sensul normei de trimitere cuprinse în art. 146 lit. l) din Constituţie, astfel cum rezultă din modul său de redactare - „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii”, este acela de a permite legiuitorului sporirea, extinderea atribuţiilor instanţei de contencios constituţional. De aceea, a interpreta norma fundamentală menţionată, în sensul că legiuitorul ar avea posibilitatea de a limita, elimina sau reduce aceste atribuţii, în detrimentul altor dispoziţii fundamentale, echivalează cu golirea sa de conţinut, respectiv cu deturnarea sa de la scopul perfecţionării democraţiei constituţionale, urmărit de însuşi legiuitorul constituant cu prilejul revizuirii, ceea ce este absolut inacceptabil. Ca urmare,
nicio modificare a atribuţiilor Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. l) din Legea fundamentală nu poate fi făcută dacă are ca efect suprimarea, în orice condiţii şi cu încălcarea unor norme fundamentale, a uneia dintre aceste atribuţii.

Sub acest aspect, chiar dacă atribuţia privind controlul constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului a fost acordată Curţii Constituţionale prin legea sa organică, aceasta a dobândit valenţă constituţională în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie, arată CC.

De altfel, îndeplinirea şi a altor atribuţii de către Curtea Constituţională presupune, fără îndoială, existenţa, şi nu inexistenţa acestora în legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Acelaşi este şi sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care stabilesc că „atribuţiile Curţii Constituţionale sunt cele stabilite de Constituţie şi de prezenta lege”, şi al art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit căruia Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituţia, republicată, sau de legea sa organică.

Ca urmare, Curtea constată că legitimitatea atribuţiei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale decurge din Legea fundamentală a cărei supremaţie Curtea este chemată să o garanteze, în timp ce soluţia legislativă criticată de eliminare a acestei atribuţii nu îşi află temeiul în Constituţie, ci, aşa cum s-a arătat, rezultă din încălcarea acesteia.

De aceea, Curtea subliniază importanţa controlului de constituţionalitate a hotărârilor Parlamentului pentru buna funcţionare a statului de drept şi pentru respectarea separaţiei şi echilibrului dintre puterile statului, astfel încât, atunci când în discuţie se pune problema afectării valorilor şi principiilor constituţionale pe calea unor hotărâri ale Parlamentului, dincolo de conflictele politice inerente raporturilor dintre majoritate şi opoziţie, Curtea să poată fi chemată să vegheze la respectarea acestor valori şi principii, intrinseci democraţiei, ca unic model politic compatibil cu Legea fundamentală.

Curtea consideră că în cadrul procesului legislativ de reexaminare a dispoziţiei neconstituţionale, fiind vorba de o atribuţie distinctă ce i-a fost conferită Curţii, aceasta ar trebui să fie reglementată într-o secţiune distinctă, după Secţiunea privind controlul constituţionalităţii regulamentelor, care să cuprindă procedurile ce urmează a fi aplicate, specifice noii reglementări, efectele deciziilor Curţii Constituţionale, prin care se constată neconstituţionalitatea hotărârilor Parlamentului, corelarea cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992.

În fine, Curtea arată că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai
dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

Curtea, cu majoritate de voturi, CC a admis, în 9 iulie, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 67 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi constată că soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională.

Decizia este definitivă şi general obligatorie, ea fiind publicată joi.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CC ,
GUVERN ,
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Una din cele mai FRUMOASE ACTRIŢE din lume, de nerecunoscut. Imaginile care i-au şocat pe fanii din lumea întreagă. O recunoşti?

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.