Ceartă cu sfârşit TRAGIC. Un adolescent a murit după ce a căzut în lacul Marina, din Curtea de Argeş. Sora lui este la spital - VIDEO

Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit, sâmbătă dimineaţa, iar sora lui este în stare gravă, după ce băiatul a căzut în lacul Marina din Curtea de Argeş, iar fata ar fi încercat să îl scoată. La spital, cu hipotermie a ajuns şi un alt tânăr care a încercat să îi ajute pe cei doi.

2497 afișări
Imaginea articolului Ceartă cu sfârşit TRAGIC. Un adolescent a murit după ce a căzut în lacul Marina, din Curtea de Argeş. Sora lui este la spital - VIDEO

Ceartă cu sfârşit TRAGIC. Un adolescent a murit după ce a căzut în lacul Marina, din Curtea de Argeş; sora lui este la spital

Potrivit reprezentanţilor ISU Argeş, tânărul de 16 ani a fost scos din apă inconştient şi au început manevrele de resuscitare, însă nu a răspuns, fiind declarat decedat după aproximativ 50 de minute.

„Am fost solicitaţi să intervenim pentru degajarea unui băiat care a căzut într-un baraj. S-a intervenit cu barcă pneumatică. Băiatul a fost găsit şi scos la mal, unde au început manevrele de resuscitare. A fost solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanţă cu medic, care a continuat manevrele, dar a fost declarat decesul după 50 de minute. Un echipaj SMURD a transportat la spital două persoane, un băiat de 19 ani şi o fată de 23 de ani, cu hipotermie şi agitaţie psiho-motorie”, a spus Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.

Martorii spun că tânăra de 23 de ani, sora băiatul de 16 ani, care a murit, şi-ar fi certat fratele, pentru că a băut mai mult decât ar fi trebuit la o petrecere. Supărat, acesta a plecat în zona barajului, pe lacul Marina, din Curtea de Argeş, iar sora sa a mers după el. În timpul discuţiilor, adolescentul a alunecat în apă.

SURSA: YouTube

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici