Ceaţa şi poleiul îngreunează circulaţia rutieră pe mai multe drumuri importante din ţară

Traficul rutier era îngreunat, duminică dimineaţa, pe mai multe drumuri importante din ţară din cauza poleiului şi a ceţii, a anunţat Centru Infotrafic al Poliţiei Române, avertizând şoferii că din cauza ceţii vizibilitatea este redusă.

37 afișări
Imaginea articolului Ceaţa şi poleiul îngreunează circulaţia rutieră pe mai multe drumuri importante din ţară

Ceaţa şi poleiul îngreunează circulaţia rutieră pe mai multe drumuri importante din ţară (Imagine: Mediafax Foto)

Pe alocuri vizibiliatea ajungând între 50 şi 100 de metri, în Argeş, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Gorj, Caraş-Severin, Timiş, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Covasna, Harghita, Braşov, Mureş, Ialomiţa, Tulcea.

Şi în Moldova ceaţa persistă pe drumurile din zonele joase ale judeţelor Vrancea, Bacău, Galaţi, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani. Aici, vizibilitatea este între 50 şi 150 de metri.

În judeţul Giurgiu, pe DN 5 Bucureşti-Giurgiu, există ceaţă care reduce vizibilitatea sub 100 de metri, iar pe DN 6 Bucureşti-Alexandria vizibilitatea scade, de asemenea, pe alocuri, sub o sută de metri. Pe această arteră, în zonele de curbă carosabilul este umed.

Pe DN 73 Piteşti-Câmpulung-Braşov ceaţa densă face ca vizibilitatea să scadă sub 50 de metri, iar pe unele sectoare, sub zece metri.

Cele mai serioase probleme pentru circulaţia rutieră le creează ceaţa în judeţul Constanţa. Pe drumurile din acest judeţ vizibilitatea ajunge uneori şi la 50 de metri. Pe DN 3, în zona Valul lui Traian există şi polei şi din pricina imprudenţei unor conducători auto au avut loc în această dimineaţă mai multe tamponări. Este de preferat ca această zonă să fie evitată, spun poliţiştii.

Şi pe DN 1 Bucureşti-Braşov se circulă dificil, vizibilitatea fiind uneori şi sub o sută de metri.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipajele de la Drumuri acţionează pentru crearea condiţiilor normale de rulare pe şoselele afectate, însă siguranţa circulaţiei este deocamdată periclitată.

De aceea, Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto să folosească luminile de ceaţă, să se mărească distanţa de siguranţă dintre autovehicule şi să se circule cu viteză redusă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici