CFR Călători: Un nou tren este la dispoziţia turiştilor care revin în Capitală de pe Valea Prahovei

CFR Călători a anunţat introducerea unui nou tren, în zilele de duminică, pe relaţia Braşov-Bucureşti, destinat să preia turiştii care revin în Capitală la sfârşitul weekendului.

277 afișări
Imaginea articolului CFR Călători: Un nou tren este la dispoziţia turiştilor care revin în Capitală de pe Valea Prahovei

CFR Călători: Un nou tren este la dispoziţia turiştilor care revin în Capitală de pe Valea Prahovei

„Pentru ca turiştii să se bucure de un weekend prelungit pe Valea Prahovei, la întoarcerea spre casă, am adaugat suplimentar în circulaţie, în zilele de duminică, trenul IR 1730, cu plecare din Braşov la ora 17:55 şi sosire în Bucureşti Nord la ora 20:32”, a anunţat CFR Călători.

Durata de parcurs a noului tren este de 2 ore şi 37 minute şi are opriri în staţiile: Predeal, Azuga, Buşteni, Sinaia, Comarnic, Câmpina, Ploieşti Vest.

CFR Călători susţine că astfel, pe ruta Braşov – Bucureşti Nord în intervalul orar cel mai solicitat 17:00 – 19:00, turiştii au la dispoziţie 3 trenuri.

Noul tren va fi format din vagoane modernizate în anul 2020, ceea ce asigură o capacitate de transport sporită şi servicii de calitate superioară, susţin reprezentanţii companiei de transport. De asemenea, acesta va avea şi un vagon prevăzut cu spaţiu pentru biciclete.

„Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale: reducere de 10% prin oferta dus-întors, până la 10% la cumpărarea cu anticipaţie, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus, până la 35% reducere la Biletul de weekend, reduceri de weekend pe Valea Prahovei de până la 56%, etc”, a mai anunţat CFR Călători.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici