Clasificarea spitalelor, încheiată: Şapte sunt în categoria întâi, iar 58% în patru şi cinci

Procesul de clasificare a spitalelor s-a încheiat, şapte unităţi fiind încadrate în categoria întâi, cea mai înaltă, iar aproximativ 58% dintre unităţi fiind clasificate în clasele patru şi cinci, a declarat miercuri ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

4623 afișări
Imaginea articolului Clasificarea spitalelor, încheiată: Şapte sunt în categoria întâi, iar 58% în patru şi cinci

Clasificarea spitalelor, încheiată: Şapte sunt în categoria întâi, iar 58% în patru şi cinci (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Au fost depuse 460 de dosare pentru clasificare, a spus Cseke Attila, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, 347 de unităţi sanitare au fost clasificate, iar cele mai multe - aproximativ 58% - au fost încadrate la categoriile a patra şi a cincea. Astfel, 124 de unităţi au fost încadrate la categoria a patra şi 96 în a cincea.

În categoria întâi au fost încadrate şapte spitale, dintre care două din Bucureşti - Spitalul Universitar de Urgenţă şi Floreasca - şi câte unul în Constanţa, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Târgu Mureş.

Ministrul a mai spus că de la 1 iunie se introduc pentru prima oară reguli clare de finanţare pentru spitale în funcţie de gradul lor de competenţă şi de clasificarea obţinută.

"Se elimină discrepanţele foarte mari care existau în finanţare, ceea ce înseamnă şi predictibilitate pentru manageri şi pentru toti cei care deţin aceste spitale", a precizat ministrul Sănătăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici