Clubul Nomad Skybar din Centrul Vechi a fost închis

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov a dispus, miercuri, suspendarea activităţii clubului Nomad Skybar din Centrul Vechi al Capitalei.

7681 afișări
Imaginea articolului Clubul Nomad Skybar din Centrul Vechi a fost închis

Clubul Nomad Skybar din Centrul Vechi a fost închis

ISU Bucureşti-Ilfov a continuat controalele în restaurante, baruri şi cluburi, privind respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor. Miercuri, pompierii bucureşteni au dispus închiderea clubului Nomad Skybar din Centrul Vechi. Un raport detaliat cu rezultatul controalelor făcute în ultima săptămână de ISU va fi dat publicităţii vineri.

În urmă cu o săptămână a fost închis şi amendat cu 30.000 de lei clubul Princess din Capitală.

Totodată, ISU Bucureşti a aplicat, în săptămâna 5 - 12 noiembrie, 105 amenzi în valoare totală de 768.000 de lei şi 262 de avertismente, pentru nereguli descoperite în cluburi, baruri, discoteci, săli de spectacole sau mall-uri.

Pompierii au constatat printre altele: numărul insuficient al căilor de evacuare, lipsa sistemelor de detectare automată a incendiilor, numărul insuficient de marcaje pentru evacuare.

După tragedia din clubul Colectiv, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au făcut controale la nivel naţional, pentru a vedea dacă spaţiile cu afluenţă mare de oameni respectă normele de siguranţă în caz de incediu.

În urma verficărilor, 37 de localuri din Bucureşti şi din mai multe judeţe au fost închise deoarece încălcau grav cerinţele de securitate la incendiu. Toate cele 37 de localuri au fost sigilate petnru a nu mai fi folosite, întrtucât în starea actuală ar putea pune în pericol siguranţa clienţilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse din rândul autorităţilor de control.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici