Cluj: 11 persoane, rănite într-un accident după lovirea unui microbuz ce transporta muncitori

Un număr de 11 persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc, sâmbătă dimineaţã, în Cluj-Napoca, după ce un autoturism de teren a lovit un microbuz care transporta muncitori la fabrica Nokia.

25 afișări
Imaginea articolului Cluj: 11 persoane, rănite într-un accident după lovirea unui microbuz ce transporta muncitori

Cluj: 11 persoane, rănite într-un accident după lovirea unui microbuz ce transporta muncitori (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Gina Pop, purtător de cuvânt al IPJ Cluj a declarat pentru MEDIAFAX că accidentul a avut loc pe Calea Turzii, după ce şoferul unui autoturism de teren, marca Toyota, care urca pe Calea Turzii, a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens lovind un microbuz care transporta muncitori la fabrica Nokia.

În urma impactului, 11 persoane au fost rănite, respectiv ambii conducători auto şi nouă muncitori, pasageri în microbuz.

Toate cele 11 persoane au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) 1 din Cluj-Napoca pentru investigaţii medicale, conform primelor informaţii toţi fiind răniţi uşor.

Gina Pop a mai declarat că accidentul a avut loc din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, respectiv curbă şi carosabil alunecos.

Şoferul autoturismului care a intrat pe contrasens are 23 de ani şi a obţinut permisul de conducere în noiembrie 2009.

În urma alcooltestului, poliţiştii au stabilit că acesta avea o îmbibaţie alcoolică de 0.67 miligrame în aerul expirat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici