COD GALBEN de ceaţă în peste 10 judeţe. Vizibilitate scăzută pe autostrăzile A2 şi A3

Peste 10 judeţe, în principal din sud-estul şi estul ţării se află sub avertizare de cod galben de ceaţă, până la ora 23.00, fenomenul determinând scăderea vizibilităţii pe A2 şi A3, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) şi Centrului Infotrafic.

332 afișări
Imaginea articolului COD GALBEN de ceaţă în peste 10 judeţe. Vizibilitate scăzută pe autostrăzile A2 şi A3

COD GALEBN de ceaţă în peste 10 judeţe. Vizibilitate scăzută pe autostrăzile A2 şi A3 (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto/AFP)

Cod galben de ceaţă este local în Dobrogea, în judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Buzău, Teleorman şi Giurgiu, inclusiv pe A2, în judeţul Dolj, precum şi pe spaţii extinse în judeţele Bacău, Vrancea, Vaslui şi local în judeţul Galaţi.

Ceaţa determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, potrivit atenţionării ANM.

Totodată, Centrul Infotrafic din Poliţia Română informează că pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe tronsonul Bucureşti - Drajna, vizibilitatea scade sub 100 de metri, iar pe tronsonul Drajna - Constanţa, vizibilitatea este, pe alocuri, sub 20 de metri. Pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti, vizibilitatea este sub 50 de metri, iar în judeţul Constanţa cel mai greu se circulă, tot din cauza ceţii, pe DN22C.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici