Cod galben de ploi, vânt puternic şi grindină pentru 23 de judeţe - VIDEO

Meteorologii au emis, duminică, o atenţionare Cod galben de ploi, vânt şi căderi de grindină, valabilă de luni de la ora 9.00 până marţi la aceeaşi oră, care vor afecta vestul şi sud-vestul ţării, precum şi zonele de deal şi de munte din restul teritoriului, respectiv 23 de judeţe.

47 afișări
Imaginea articolului Cod galben de ploi, vânt puternic şi grindină pentru 23 de judeţe - VIDEO

Avertizare Cod galben de ploi, vânt puternic şi grindină pentru 23 de judeţe

Conform atenţionării Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Codul galben vizează judeţele Arad, Alba, Argeş, Bihor, Buzău, Braşov, Covasna, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Sălaj, Timiş şi Vâlcea.

Potrivit sursei citate, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în vestul şi sud-vestul ţării precum şi în zonele de deal şi de munte din restul teritoriului, iar cantităţile de apă vor depăşi local 30 de litri pe metru pătrat şi izolat 60 de litri pe metru pătrat în Banat, Crişana, Transilvania, Oltenia şi în nordul Munteniei.

Totodată, în mai multe regiuni se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului care trecător vor avea aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici