CONFERINŢA MEDIAFAX - Adina Vălean, despre lobby: Dialogul şi expertiza de calitate în construirea legilor, esenţiale şi legitime

Europarlamentarul PNL Adina Vălean a declarat marţi, la conferinţa "Mediafax Talks about Lobby", că în procesul legislativ este esenţial şi legitim dialogul cu toate sectoarele de activitate vizate de un act normativ, dar şi folosirea expertizei externe instituţiilor publice şi Parlamentului.

224 afișări
Imaginea articolului CONFERINŢA MEDIAFAX - Adina Vălean, despre lobby: Dialogul şi expertiza de calitate în construirea legilor, esenţiale şi legitime

Adina Vălean (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

"A discuta despre activitatea unui parlamentar în relaţia cu reprezentanţii grupurilor de interese, nu întotdeauna lobby-işti, este un lucru foarte important pentru România în primul rând. La noi această chestiune este departe de a fi aşezată şi chiar de a fi înţeleasă, care este rolul reprezentantului unui grup de interese în relaţia cu procesul legislativ. Pentru că noi dacă vom da o lege a lobby-ului, asta nu va putea reglementa relaţia necesară şi reală între societate şi factorul legislativ (...) În opinia mea, procesul legislativ decizional nu se poate desfăşura într-un laborator, adică nu este un laborator unde au acces numai politicienii şi decidenţii din societate, care ştiu ei mai bine ce lege trebuie dată şi cum să reglementeze un anume sector de activitate", a susţinut Vălean.

Europarlamentarul PNL a susţinut că este "absolut esenţial" ca forma finală a unei legi să fie rezultatul unui "dialog permanent şi aplicat cu cei pe care legea respectivă îi vizează", situaţie în care prevederile legale ar avea o calitate mai mare.

Vălean a mai precizat că în procesul legislativ se bazează de cele mai multe ori, cum este cazul Parlamentului European, pe expertiza unor terţe persoane.

"Expertiza de obicei nu există la legiutor, nici măcar întotdeauna la cel care propune legea. În Uniunea Europeană legile sunt propuse de Comisie, sunt dezbătute şi adoptate de Parlament şi Consiliul European. Niciuna din aceste instituţii nu are în interior expertiză, companii de studii şi aşa mai departe, care să poată să ajute la elaborarea unui punct de vedere. Întotdeauna aceste puncte de vedere sunt făcute cu ajutorul experţilor din afară", a menţionat europarlamentul PNL.

Ea a susţinut că pentru o expertiză de calitate este nevoie de resurse.

"Raţional să ne gândim că Parlamentul României ar trebui să angajeze o întreagă armată de experţi pentru toate domeniile în care este chemat să legifereze. Este normal ca aceştia să fie angajaţii din afara instituţiei publice", a mai declarat Vălean.

Europarlamentarul PNL a precizat că impactul unui act normativ care nu este realizat în baza unei expertize adecvate riscă să ducă la prejudicii foarte mari.

"Dialogul atunci când o virgulă sau o prevedere într-o frază poate să însemne în spate, pentru industrie, milioane de euro este esenţial. Pentru că, şi dacă nu vrei, o greşeală sau o necunoaştere într-o prevedere legislativă poate avea un impact devastator asupra unui sector", a mai spus Vălean.

Ea a precizat că "este extrem de legitim pentru cei vizaţi de un proiect legislativ să încerce să-l amendeze cu argumente, întotdeauna".

"În final, în Parlament vor fi reprezentate toate punctele de vedere (...) De aia şi există partide diferite, cu ideologii diferite, şi este evident că pe un proiect legislativ în cele două, să spunem, feţe ale lui care pot fi adesea opuse vor fi unii care vor susţine o anumită viziune, vor fi alţii care vor susţine viziunea opusă, dar în final ambele ajung în dezbatere şi va fi adoptată cea care reuşeşte să convingă o majoritate să o susţină", a mai precizat europarlamentul PNL.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Bogdan Ciucă, europarlamentarul Adina Vălean, senatorul Mircea Geoană, experţi, avocaţi şi cei implicaţi direct în activitatea de lobby participă, marţi, la conferinţa "Mediafax Talks about Lobby", organizată de Agenţia de presă Mediafax , în pateneriat cu Asociaţia Registrul Român de Lobby, tema principală fiind transparenţa activităţii de lobby, în contextul actualului proiect de lege propus de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în decembrie 2013.

Scopul conferinţei este să pună în dialog, într-o dezbatere publică interactivă, principalii actori din procesul activităţii de influenţare a deciziei publice şi să ofere noi abordări asupra desfăşurării optime a activităţii de lobby, în acord cu politicile şi bunele practici europene. La dezbaterea publică participă decidenţi politici, reprezentanţi ai principalelor instituţii din România, profesionişti care activează în domeniul lobby, ONG-uri şi jurnalişti, precum şi experţi din instituţiile europene şi internaţionale.

Lectorii invitaţi sunt: Valeriu ZGONEA - Preşedintele Camerei Deputaţilor; Bogdan CIUCĂ - Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor; Lucyna GUTMAN-GRAUER - Board Member, SEAP Society of European Affairs Professionals; Adina VĂLEAN - Europarlamentar, Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa; Laura FLOREA - Preşedintele Asociaţiei Registrul Român de Lobby; Mircea GEOANĂ - Senator PSD, fost ministru de Externe şi ambasador al României în SUA; Leonard ORBAN - Preşedintele CA al Institutului European din România, fost comisar european pentru Multilingvism; Codru VRABIE - Preşedinte, Asociaţia EPAS; Roberto MUSNECI - Senior Partner, Serban&Musneci Associates; Ionuţ SIBIAN – membru CESE; Liviu FĂTU - Avocat, Fătu Law Firm.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici