Conflict CSM - Inspecţia Judiciară, în instanţă. CSM face noi precizări

Procurorii CSM au precizat, vineri, după informaţiile potrivit cărora Inspecţia Judiciară acţionează instituţia în instanţă după controlul de la DNA, că secţia nu îndeplineşte un rol pur formal de a reţine propunerile inspectorilor, ci stabileşte măsurile care se impun.

150 afișări
Imaginea articolului Conflict CSM - Inspecţia Judiciară, în instanţă. CSM face noi precizări

Conflict CSM - Inspecţia Judiciară, în instanţă. CSM face noi precizări

„Potrivit legii, activitatea Inspecţiei Judiciare constă, printre altele, în efectuarea de verificări a activităţii instanţelor şi parchetelor şi formularea de propuneri corespunzătoare, însă atributul de a decide asupra măsurilor care se impun, revine exclusiv Consiliului Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, tocmai în considerarea rolului său constituţional de garant al independenţei justiţiei. În cadrul procedurii de aprobare a oricărui raport de control, Secţia pentru procurori nu îndeplineşte un rol pur formal de a reţine propunerile formulate de inspectorii judiciari, ci exercită un rol activ în analizarea acestora şi stabileşte măsurile care se impun. Astfel, aşa cum rezultă din prevederile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, ,«Raportul de inspecţie (…), împreună cu obiecţiile formulate, se înaintează secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, care stabileşte măsurile ce se impun pentru remedierea situaţiei»”, a precizat Secţia pentru procurori a CSM, în cadrul unui comunicat de presă.

Procurorii CSM au mai precizat că, în condiţiile în care, cauza având ca obiect acţiunea introdusă de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii Secţiei pentru procurori nr. 686/2017 se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de Contencios administrativ şi fiscal şi face obiectul dosarului nr. 1376/2/2018, nu fac comentarii pe marginea acestei situaţii, pentru a nu influenţa judecarea cauzei.

Precizările vin după ce Inspecţia Judiciară a anuntat că a acţionat în instanţă CSM, în cazul raportului de control de la DNA, după ce Secţia de procurori ar fi eliminat din raport anumite constatări faptice, ceea ce relevă un precedent periculos, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei, Gheorghe Stan.

„Pot să confirm că, în acest moment, există înregistrată pe rolul instanţei de contencios administrativ o acţiune a Inspecţiei Judiciare prin care contestăm hotărârea Secţiei pentru Procurori a CSM, de aprobare a raportului de control al DNA. Am făcut acest demers pentru că, în opinia conducerii, acest precedent este unul periculos pentru independenţa Inspecţiei Judiciare, cât şi a inspectorului judiciar”, a declarat inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, exclusiv pentru MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici