Consilier superior ANAF, reţinut de DNA pentru că a pretins mită de sute de mii de euro

Nicolae Adrian Gavrilă, consilier superior în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost reţinut, miercuri, de procurorii anticorupţie, pentru că în decurs de patru ani a pretins mită de sute de mii de euro, în caz fiind ridicat şi avocatul bucureştean Marius Stăncescu.

Consilier superior ANAF, reţinut de DNA pentru că a pretins mită de sute de mii de euro (Imagine:Arhiva Mediafax Foto)

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii Marius Cătălin Stăncescu, avocat în Baroul Bucureşti şi consultant financiar, şi Nicolae Adrian Gavrilă, consilier superior în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) - Direcţia Generală Coordonare Inspecţie Fiscală, în sarcina cărora s-au reţinut trei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată", informează DNA.

Vezi aici declaraţia de avere a lui Nicolae Gavrilă

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: în perioada 2007-2008, inculpatul Gavrilă Nicolae-Adrian, în calitate de consilier în cadrul ANAF, a primit de la un denunţător suma de 120.000 de euro pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul ANAF asupra cărora avea influenţă, pentru a nu se recurge la blocarea conturilor firmei la care denunţătorul era acţionar. Exista riscul blocării conturilor de către ANAF din cauza neplăţii TVA la termen, către stat.

În cursul anului 2008 inculpatul Gavrilă Nicolae-Adrian a pretins de la acelaşi denunţător suma de 400.000 euro pentru a interveni pe lângă o persoană cu funcţie de conducere la Administraţia Naţională a Vămilor, pe lângă care lăsase să creadă că are influenţă, astfel încât să fie efectuat transferul unei cantităţi de 960 tone tutun din România în Italia, fără plata accizelor aferente.

În cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul Gavrilă Nicolae-Adrian a pretins suma de 200.000 euro pentru a interveni pe lângă aceeaşi persoană cu funcţie de conducere la Administraţia Naţională a Vămilor, în vederea ridicării sechestrului de pe tutunul aflat în porturile Constanţa şi Giurgiu.

În luna august 2009, inculpatul Stăncescu Marius-Cătălin a primit de la acelaşi denunţător suma de 50.000 euro, prin intermediul prin intermediul SC AMERISCO ENTERPRISES LTD - societate de tip off shore - pentru a interveni pe lângă comisari din cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul General, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influenţă, pentru a nu se constata, cu prilejul unei verificări la firma la care denunţătorul era acţionar, fapte de evaziune fiscală şi de contrabandă.

În cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul Stăncescu Marius-Cătălin a pretins denunţătorului suma de 30.000 de euro din care a primit suma de 21.000 euro pentru a interveni pe lângă comisari din cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul General, pe lângă care a lăsat să se creadă că are influenţă, pentru a nu fi constatate, cu prilejul verificărilor aflate în curs, fapte de evaziune fiscală şi de contrabandă la firma la care acesta era acţionar denunţătorul.

În cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul Stăncescu Marius-Cătălin a acceptat promisiunea denunţătorului ca prin intermediul său să se remită suma de 1.000.000. euro unei persoane din conducerea ANAF, pretinzând pentru sine, în contul intervenţiei, un procentaj de 10%. În schimb, denunţătorul urma să înfiinţeze o fabrică de ţigarete care să funcţioneze clandestin, ferită de controalele ANAF.

Celor doi inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 2 martie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, la aceeaşi dată aceştia urmând să fie prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, precizează DNA.



comentează şi tu Momentan sunt 11 comentarii
Taguri:
ANAF ,
REŢINERE ,
gavrila
COMENTARII
  • lidiamirela 2 mar 2011

    sa-i lasam pe ei sa sedescurce cum stiu mai bine. Locuri de munca internet Bani in plic FUNCTIONEAZA CU ADEVARAT O sa razi la inceput, ca nu crezi, dar mai tarziu o sa razi (multumit) cand o sa vezi ca da roade. Pot spune ca nu dureaza decat maxim 10 min, ca sa citesti acest anunt care iti pot schimba…

  • ciupi 2 mar 2011

    ...mulgatori se gasesc pe toate culoarele oficiale...

  • ciupi 2 mar 2011

    tare ma tem ca in cazul in care se va ajunge la prezentarea dovezilor lucrurile vor incepe sa fasaie incet-incet. se va pune si intrebarea: cu ce sunt mai breji cei din ministerul justitiei decat cei din ministerul de finante?! ei nu au familii de intretinut?! romania este o tara plina de ugere, iar…

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa