Constanţa: Şofer prins conducând băut pe autostradă, cu alcoolemie de 1,62 mg/l

Un bărbat din judeţul Constanţa a fost prins conducând băut, joi, pe autostrada A4, între localităţile Ovidiu şi Agigea, acesta fiind testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit Poliţiei Române.

74 afișări
Imaginea articolului Constanţa: Şofer prins conducând băut pe autostradă, cu alcoolemie de 1,62 mg/l

Constanţa: Şofer prins conducând băut pe autostradă, cu alcoolemie de 1,62 mg/l (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, din comuna Cogealac, judeţul Constanţa, care conducerea un autoturism înmatriculat în Bulgaria, pe autostrada A4, a fost oprit de poliţiştii Biroului de Poliţie A2 Bucureşti - Constanţa, în jurul orei 10.00, pentru control, între localităţile Ovidiu şi Agigea.

"Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Etilotest, rezultatul fiind de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Constanţa în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Poliţiştii vor întocmi pe numele bărbatului un dosar penal pentru "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală", a precizat sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici