Construcţia penitenciarului din Caracal a fost oprită pentru că era la doar doi km de baza Deveselu

Construcţia penitenciarului din Caracal, ce trebuia să fie demarată în acest an, a fost stopată după ce s-a descoperit că închisoarea urma să fie ridicată la doar doi kilometri de baza Deveselu, încălcând astfel zona de securitate a unităţii militare, a declarat ministrul Justiţiei.

1323 afișări
Imaginea articolului Construcţia penitenciarului din Caracal a fost oprită pentru că era la doar doi km de baza Deveselu

Construcţia penitenciarului din Caracal a fost oprită pentru că era la doar doi km de baza Deveselu (Imagine Adrian Stoicoviciu / Mediafax Foto)

Construcţia penitenciarului de la marginea oraşului Caracal, ce urma să se întindă pe aproape 27 de hectare, a fost stopată, deşi trebuia să fie demarată anul acesta, după ce s-a descoperit că ar fi ajuns la doar doi kilometri de baza militară Deveselu, încălcând astfel zona de securitate a unităţii, a declarat ministrul Raluca Prună într-o întâlnire cu jurnaliştii.

O explicaţie ar fi că la Deveselu se stipulează clar că pe o rază de cinci kilometri nu se poate construi nimic, acesta fiind stabilit ca perimetru de siguranţă.

Proiectul a primit astfel aviz negativ, în urma cerereii ministrului Raluca Prună iar acum se caută o altă locaţie.

Penitenciarul de la marginea oraşului Caracal ar fi trebuit să aibă, conform datelor iniţiale, o capacitate de 1.000 de locuri.

În martie 2015, Guvernul Ponta a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Justiţiei pe anul 2015 cu 2 milioane de lei, pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, din Fondul de rezervă bugetară. Un milion de lei din această suma a fost distribuit pentru studii de prefezabilitate în cazul penitenciarului de la Caracal şi a unei alte noi închisori ,lângă localitatea Berceni din judeţul Prahova.

În octombrie 2015, oficialii din Carcal anunţau că ridicarea noului penitenciar ar putea duce la crearea a 500 de locuri de muncă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici