Controale ale poliţiei rutiere: 500 de permise auto, reţinute în câteva ore. Ce reguli au încălcat şoferii

Peste 500 de şoferi au rămas fără permis de conducere în câteva ore, în noaptea de vineri spre sâmbătă, aproape 130 fiind cercetaţi pentru că au condus beţi şi doi pentru că au consumat droguri, alţi 2.500 fiind amendaţi pentru depăşirea vitezei legale.

1380 afișări
Imaginea articolului Controale ale poliţiei rutiere: 500 de permise auto, reţinute în câteva ore. Ce reguli au încălcat şoferii

Controale ale poliţiei rutiere: 500 de permise auto, reţinute în câteva ore. Ce reguli au încălcat şoferii (Imagine: Adriana Neagoe/Arhiva Mediafax Foto)

Aproximativ 13.700 de şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest în timpul acţiunii de vineri noapte, 103 dintre aceştia fiind verificaţi şi pentru consumul de substanţe stupefiante, se arată într-un comunicat de sâmbătă al Poliţiei Române.

În urma verificărilor au fost reţinute 530 de permise de conducere, fiind constatate 186 de infracţiuni şi 5.126 de contravenţii.

Dintre şoferii care vor fi cercetaţi penal, 128 aveau o alcoolemie peste limita legală, iar alţi doi, ambii opriţi în Bucureşti, au consumat stupefiante.

Din cei peste 5.000 de şoferi sancţionaţi pentru contravenţii, 147 consumaseră băuturi alcoolice şi 2.543 au fost prinşi conducând cu viteză peste cea permisă.

În Capitală au fost reţinute 37 de permise de conducere, după ce au fost controlate 1.789 de autovehicule, peste 1.000 de şoferi fiind testaţi cu aparatul etilotest. În urma verificărilor au fost depistate 288 de contravenţii, dintre care 27 privind consumul de băuturi alcoolice, 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi două privind nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, a precizat Poliţia Română.

De asemenea, 18 dintre şoferii verificaţi vor fi cercetaţi pentru că au condus beţi, doi pentru că au consumat substanţe stupefiante şi trei pentru că nu aveau permis auto.

Acţiunea a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la nivel naţional, pentru depistarea şoferilor care conduc sub influenţa alcoolului sau a substanţelor stupefiante şi a celor care depăşesc viteza legală.

Peste 1.740 de poliţişti au organizat filtre şi controale pe şoselele din ţară, acţionând cu 761 autospeciale, mai bine de jumătate dintre ele fiind dotate cu aparatură de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare.

Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, prin serviciile rutiere şi în sistem integrat în municipiul Bucureşti, prin participarea poliţiştilor din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Giurgiu, Teleorman şi Secţiei de Poliţie Autostrăzi. La acţiune au fost angrenaţi şi poliţişti antidrog specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi lucrători din cadrul ANA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici