Controversele noului an şcolar: Elevii sunt indignaţi de declaraţiile „evazive” ale autorităţilor

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă indignarea cu privire la declaraţiile „evazive şi incerte” venite din partea autorităţilor, cu doar o lună înainte de începerea noului an şcolar.

365 afișări
Imaginea articolului Controversele noului an şcolar: Elevii sunt indignaţi de declaraţiile „evazive” ale autorităţilor

Mediafax FOTO

Potrivit Consiliului Naţional al Elevilor, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că decizia de a păstra distanţarea fizică între elevi la orele de curs va rămâne la latitudinea fiecărei unităţi de învăţământ, contrar recomandărilor emise de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

„Considerăm extrem de grav faptul că implementarea uneia dintre principalele măsuri de combatere a coronavirusului va fi decisă de fiecare şcoală în parte, în defavoarea unor norme clare şi unitare luate la nivel central”, arată consiliul.

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor susţin că doar cu câteva săptămâni înaintea începerii noului anului şcolar, elevii, profesorii şi părinţii se află într-o profundă stare de incertitudine.

Aceasta în condiţiile în care nimeni nu ştie în ce condiţii se vor redeschide şcolile, iar autorităţile locale şi unităţile de învăţământ nu ştiu ce dotări se impun, astfel încât sănătatea elevilor să nu fie periclitată.

Elevii solicită guvernanţilor să ia o decizie fermă cu privire la debutul anului şcolar, bazată pe o consultare reală cu toţi actorii implicaţi în actul educaţional şi racordată la nevoile de bază ale elevilor - educaţia şi sănătatea.

„În punctul acesta, nu cred că ne mai putem declara surprinşi de faptul că guvernanţii nu sunt pregătiţi pentru începerea anului şcolar. Mai avem 27 de zile până la data începerii cursurilor. Cu fiecare zi care trece fără un set clar de măsuri pentru autorităţile locale şi unităţile de învăţământ, ne apropiem din ce în ce mai tare de un început de an şcolar care va pune în pericol sănătatea elevilor”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Acesta crede că dacă Guvernul nu va emite urgent normele privind începerea anului şcolar, iar şcolile nu vor fi pregătite pentru a primi elevii în deplină siguranţă, Consiliul Naţional al Elevilor îşi va revizui poziţia privind începerea anului şcolar la data de 14 septembrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici