Corlăţean: Am făcut plângeri penale împotriva firmelor din România care trimit muncitori în sclavie

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, sâmbătă, comentând cazul muncitorilor români repatriaţi din Libia, că autorităţile de la Bucureşti au făcut plângeri penale împotriva acelor firme din România care, făcând angajări pentru străinătate, îi trimit de fapt în "sclavie" pe cei recrutaţi.

513 afișări
Imaginea articolului Corlăţean: Am făcut plângeri penale împotriva firmelor din România care trimit muncitori în sclavie

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Nu vă ascund că am făcut plângeri penale împotiva celor din România, a firmelor din România, care îşi bat joc de cetăţenii români, îi duc la promisiuni, la mai bine, şi de fapt acolo avem de-a face cu un act de sclavie", a spus Corlăţean, sâmbătă, la MAE, unde are loc Ziua porţilor deschise.

El a spus că spera ca săptămâna viitoare să fie rezolvată problema celorlalţi muncitori din grupul celor repatriaţi recent din Libia.

"Situţia în cazul Libia sună în felul următor: a fost un litigiu între angajator, între compania respectivă... şi aici o mare problemă a ridicat-o modul în care angajatorul din România, firma din România, s-a comportat. Vorbim până la urmă de scalvie, vorbim până la urmă de lucruri care încalcă flagrant legea. De altfel, noi am semnalat, am sesizat Parchetul, instituţiile statului, să facă astfel de investigaţie. Litigul comercial, cel de acolo, din Libia, nu implică statul român, dar, în mod evident am acţionat prin ambasadă, prin serviciul consular, prin consulul nostru de acolo, pentru a facilita găsirea unei soluţii", a spus Corlăţean.

El a oferit câtva detalii legate de cazul grupului de muncitori români din Libia: "A fost o chestiune şi de bani, a fost o chestiune şi de paşapoarte, au fost returnate o parte dintre ele, cu viza acordată, am reuşit să aducem deocamdată şase, mai sunt şi alţi români şi în zilele săptămânii viitoare sperăm să rezolvăm toată această problemă".

Un grup de 14 muncitori români care au lucrat în Libia şi au avut un conflict cu firma angajatoare au primit vize de ieşire din această ţară în urma demersurilor Ambasadei României la Tripoli, şase dintre aceştia fiind repatriaţi joi.

MAE informa, pe 1 septembrie 2013, că în faţa Ambasadei României la Tripoli s-a prezentat un grup format din aproximativ 35 de muncitori români, sosiţi în Libia prin intermediul firmei româneşti S.C. Interest Construct Euroart SRL, pentru a lucra în domeniul construcţiilor civile, în interesul societăţii libiene Rwafil Group. Acţiunea muncitorilor români, nemulţumiţi de relaţia cu angajatorul, era, potrivit MAE, o formă de protest faţă de situaţia în care se află şi de sensibilizare a autorităţilor libiene pentru a interveni în rezolvarea cazului.

"Ambasada României la Tripoli a întreprins următoarele demersuri: A vizitat în repetate rânduri cetăţenii români la complexul în care sunt cazaţi; A solicitat MAE libian, prin notă verbală, sprijinul autorităţilor competente pentru recuperarea paşapoartelor, aplicarea vizei de ieşire din Libia şi suportarea cheltuielilor de repatriere de către angajatorul libian; S-a întâlnit cu reprezentanţi ai autorităţilor locale (Ministerul de Externe, Ministerul de Interne – Autoritatea Naţională pentru Paşapoarte şi Imigrări, Ministerul Muncii), cărora le-a prezentat situaţia muncitorilor români şi le-a solicitat sprijinul pentru rezolvarea situaţiei; La data de 30.06.2013, a realizat o întâlnire cu patronul firmei libiene la sediul societăţii situat în acelaşi complex în care sunt cazaţi şi cetăţenii români", informa MAE.

De asemenea, Ministerul preciza, la 1 septembrie, că Ambasada de la Tripoli menţine legătura telefonică cu directorul firmei de intermediere din România, care a promis că se va deplasa la Tripoli, pentru rezolvarea situaţiei împreună cu patronul libian, dar care nu şi-a onorat niciodată promisiunea.

"La data de 28.07.2013, reprezentantul Ambasadei a realizat o nouă vizită la complexul în care sunt cazaţi muncitorii români, însoţit de reprezentanţi ai Organizaţiei Internaţionale pentru Imigrare (OIM) – filiala Libia. În aceeaşi zi (28.07.2013), a organizat o întrevedere la care au participat patronul societăţii libiene, reprezentanţii OIM, precum şi reprezentanţii Asociaţiei de Prietenie Libia - România. Angajatorul a invocat faptul că ar fi achitat în avans cheltuielile legate de eliberarea vizei de intrare în Libia, de transportul pe ruta România – Libia, pentru asigurările medicale şi că ar fi avansat sume în numerar pentru muncitorii români după sosirea acestora la Tripoli. Pe cale de consecinţă, patronul consideră că este prejudiciat dacă muncitorii români părăsesc Libia fără a-şi achita datoriile faţă de compania angajatoare. Pentru deblocarea situaţiei, reprezentantul ambasadei a propus patronului libian identificarea unei modalităţi concrete şi imediate de rezolvare a situaţie pentru ca muncitorii români care nu au datorii faţă de companie să poată părăsi teritoriul Libiei, iar celor datornici să li se deducă din remuneraţia pentru orele de muncă prestate sumele necesare pentru acoperirea creanţelor", preciza MAE.

"În urma negocierilor, partea libiană a fost de acord cu această soluţie, agreată de toate părţile prezente la întâlnire; mai mult, această modalitate de stingere a conflictului fusese agreată şi de către majoritatea muncitorilor. Pentru rezolvarea situaţiei, Ambasada României la Tripoli a întreprins în mod repetat demersuri pe lângă toate autorităţile libiene competente (Ministerul de Externe, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii), inclusiv internaţionale (reprezentanţa din Libia a Organizaţiei Internaţionale pentru Imigrări)", se mai arăta în comunicat MAE remis la acea dată.

Ministerul preciza că Direcţia Relaţii Consulare din cadrul MAE român l-a convocat de trei ori la MAE pe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Libiei la Bucureşti, căruia i-a solicitat sprijinul pentru returnarea de urgenţă a paşapoartelor muncitorilor români reţinute de angajatorul libian.

"La sediul MAE, a fost convocat directorul firmei SC Interest Construct Euroart SRL, căruia i s-a solicitat facilitarea întoarcerii de urgenţă în România a muncitorilor români; A transmis Direcţiei Inspecţia Muncii din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice sesizările cetăţenilor români; A sesizat Agenţia Naţională de Combatere a Traficului de Persoane, care a demarat investigaţiile necesare; Având în vedere faptul că cetăţenii români au plecat în străinătate fără contracte de muncă, a sesizat organele de urmărire penală, care a dispus deja măsurile specifice în astfel de cazuri; A fost convocat un grup interministerial de lucru cu participarea Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Afacerilor Interne (Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Agenţia Naţională de Combatere a Traficului de Persoane) şi a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (Inspecţia Muncii)", informa MAE, pe 1 septembrie.

De asemenea, potrivit aceluiaşi comunicat, Direcţia Relaţii Consulare din cadrul MAE a transmis instrucţiuni Ambasadei României la Tripoli pentru contactarea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie în vederea repatrierii cetăţenilor români care solicită acest demers.

"La data de 13.07.2013, doi muncitori români au reintrat în posesia documentelor de călătorie de la angajator şi s-au repatriat. Alţi doi muncitori romani, care nu aveau datorii fata de patron, au plecat spre Romania la data de 24.08.2013. Un alt muncitor a intrat in posesia paşaportului, a vizei de ieşire si a biletului de avion dar refuza sa se întoarcă in Romania pretextând ca are de recuperat bani de la patron. În pofida situaţiei în care se află muncitorii români în Libia, intermediarul român continuă să trimită alte persoane, în aceleaşi condiţii în Libia. La data de 13.07.2013, firma de intermediere din România a trimis în Libia încă 9 (nouă) muncitori. Trei dintre nou veniţi, având încă paşapoartele asupra lor, şi-au achiziţionat biletele de retur şi cu sprijinul Ambasadei au revenit în ţară. Cu sprijinul ambasadei ceilalţi sase muncitori şi-au găsit de lucru la alte companii libiene si au declinat oferta companiei Rawfil", informa MAE.

De asemenea, "ca urmare a măsurilor descrise mai sus, a fost demarată procedura necesară pentru obţinerea vizelor de ieşire din Libia pentru 10 muncitori români care nu au datorii faţă de patronul libian".

"Cele 10 paşapoarte cu vize de ieşire se află la Ministerul de Interne libian, Serviciul de Paşapoarte şi Imigrări, urmând a fi ridicate de patron pentru a fi înmânate persoanelor. Pentru ceilalţi muncitori români se vor face reeşalonări ale perioadei de muncă în contul datoriilor acumulate, urmând ca aceştia să părăsească Libia după stingerea creanţelor faţă de angajator", informa MAE.

MAE preciza că Ambasada României la Tripoli nu a reţinut şi nu s-a aflat niciodată în posesia paşapoartelor muncitorilor români.

"Misiunea diplomatică păstrează permanent legătura cu muncitorii români şi autorităţile locale, fiind pregătită să acorde în mod prioritar asistenţă consulara cetăţenilor români, în limita atribuţiilor ce îi revin. În prezent ambasada face demersuri pe lângă autorităţile libiene pentru a permite, în aceasta situaţie excepţională, părăsirea teritoriului libian de către muncitorii romani numai cu titluri de călătorie şi fără vize de ieşire. În măsura în care autorităţile vor accepta aceasta derogare de la prevederile legale interne, ambasada va coordona repatrierea muncitorilor romani. Ministerul Afacerilor Externe atrage din nou atenţia că astfel de situaţii pot fi evitate dacă, înainte de plecarea din ţară, cetăţenii români care doresc să muncească în străinătate depun diligenţele necesare pentru semnarea contractelor individuale de muncă, prin intermediul agenţilor de ocupare a forţei de muncă în străinătate, persoane juridice române autorizate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi dacă solicită autorităţilor române competente (inspectoratele teritoriale de muncă) verificarea legalităţii operaţiunilor de intermediere a angajării în străinătate", scria MAE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici