COTAR: Se pregăteşte co-plata la RCA. Păgubiţii vor plăti reparaţiile

Proiectul de modificare a Legii 132/2017 afectează interesele transportatorilor deoarece promovează un sistem de co-plată în care asiguratorul să plătească o parte din despăgubire, iar diferenţa să fie suportată de persoanele prejudiciate, se menţionează într-un comunicat emis, miercuri, de COTAR.

31617 afișări
Imaginea articolului COTAR: Se pregăteşte co-plata la RCA. Păgubiţii vor plăti reparaţiile

COTAR: Se pregăteşte co-plata la RCA. Păgubiţii vor plăti reparaţiile

„Propunerile din acest proiect încalcă dispoziţiile Constituţiei României, ale Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, şi sunt în contradicţie cu dispoziţiile Legii Concurenţei”, atrag atenţia reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Aceştia susţin că dacă proiectul de lege ar fi adoptat în forma propusă de iniţiatori, transportatorii vor fi nevoiţi să aloce sume importante de bani pentru a acoperi diferenţele dintre costurile de reparaţie/închiriere şi despăgubirile subevaluate care vor fi plătite de societăţile de asigurări, pe baza propriilor calcule.

„Astfel se va ajunge la un sistem de co-plată în care asiguratorul să plătească o parte din despăgubire, iar diferenţa să fie suportată de persoanele prejudiciate, ceea ce este contrar principiului repărării integrale a prejudiciului”, consideră reprezentanţii transportatorilor.

În opinia acestora, noul proiect de lege „va încuraja service-urile să folosească în procesul de reparaţie piese fabricate în China şi din dezmebrări, fără acordarea garanţiei legale (12-24 luni), va creşte numărul cazurilor de muncă la negru, repararea autovehiculelor în service-uri neautorizate, evaziunea fiscală, reparaţii neconforme, care afectează în mod grav siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi pun în pericol viaţa şi integritatea corporală a tuturor participanţilor la trafic”.

Ca urmare, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor solicită iniţiatorilor să retragă proiectul, iar departamentelor cu rol de avizare să nu dea avize favorabile acestuia, întrucât „încalcă prevederile Constituţiei României, cât şi Legea Concurenţei şi Normele Europene”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici