Cursuri suspendate pentru dezinfecţie la şcoala unde învăţa eleva suspectă de gripă, care a murit

Cei aproximativ 900 de elevi ai Liceului de Arte "Sabin Drăgoi" din Arad nu vor participa la cursuri miercuri, acestea fiind suspendate pentru acţiuni de dezinfecţie, după ce o elevă de 14 ani, cu simptome de gripă, a murit săptămâna trecută.

188 afișări
Imaginea articolului Cursuri suspendate pentru dezinfecţie la şcoala unde învăţa eleva suspectă de gripă, care a murit

Cursuri suspendate pentru dezinfecţie la şcoala unde învăţa eleva suspectă de gripă, care a murit (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, împreună cu directorii de la Liceul de Arte "Sabin Drăgoi" din Arad, a decis suspendarea activităţilor din această unitate şcolară, "în vederea unor acţiuni de dezinfecţie efectuate de către o firmă abilitată în acest sens".

"Motivaţia acestei decizii este numărul relativ mare de elevi bolnavi cu diverse afecţiuni virotice şi preocuparea pentru protejarea sănătăţii elevilor şi a întregului colectiv al şcolii", a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Arad, Mariana Tocaciu.

Conform sursei citate, orele programate pentru ziua de miercuri vor fi recuperate pe baza unui program stabilit de unitatea şcolară, care are aproximativ 900 de elevi din clasele I-XII.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Arad au declarat că, până marţi după-amiază, nu au fost finalizate testele de laborator comandate în vederea confirmării sau infirmării gripei în cazul elevei decedate.

O elevă de 14 ani din Arad a murit la spital, după ce a fost dusă la Urgenţe de familie, medicii arădeni afirmând că aparent este vorba despre un virus gripal care a cauzat şi o stare septică gravă, iar DSP Arad a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale decesului.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, unde eleva a fost dusă de părinţi, miercurea trecută, la Unitatea de Primire a Urgenţelor, fata se afla în stare foarte gravă şi a fost transferată imediat la Spitalul "Louis Ţurcanu" din Timişoara.

"Pacienta, în vârstă de 14 ani, a fost adusă cu o stare septică gravă, a cărei cauză exactă nu se cunoaşte. Aparent, starea a fost cauzată de un virus gripal. Ce tulpină de virus a fost, urmează să se stabilească prin examene de laborator", declara directorul medical al SCJU Arad, Adrian Wiener.

Potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Arad, eleva a murit la spitalul timişorean, după câteva ore.

"Suntem în plină anchetă în acest caz. După simptomatologie, pare să fie vorba de gripă. Se fac cercetări atât asupra cauzei morţii, cât şi la şcoala la care era înscrisă eleva", declara directorul DSP Arad, Gabriela Ţârle.

Eleva învăţa la Liceul de Arte "Sabin Drăgoi" din Arad, unde, potrivit conducerii unităţii de învăţământ, s-a înscris abia din semestrul al doilea, respectiv în luna ianuarie.

Dascălii spuneau că eleva nu mai fusese la şcoală de la începutul săptămânii trecute şi că miercurea trecută, seara, au fost informaţi despre decesul acesteia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici