Cursurile predate în şcoală sunt prea vechi şi insuficient corelate cu cerinţele pieţei

Cursurile predate în şcoală sunt prea vechi şi necorelate cu oportunităţile şi cerinţele de pe piaţa muncii, rezultă dintr-un studiu prezentat, vineri, la deschiderea Târgului Internaţional al Absolvenţilor.

96 afișări
Imaginea articolului Cursurile predate în şcoală sunt prea vechi şi insuficient corelate cu cerinţele pieţei

Cursurile predate în şcoală sunt prea vechi şi insuficient corelate cu cerinţele pieţei (Imagine: Nicu Mircea/Mediafax Foto)

Studiul a vizat identificarea şi catalogarea competenţelor dobândite în şcoală (liceu şi universitate) şi a competenţelor solicitate la angajarea absolvenţilor pe patru domenii de activitate - IT, FMCG ( Fast Moving Consumer Goods), telecom şi auto.

Gradul de acoperire a competenţelor solicitate pe piaţa muncii, realizat prin cursuri în şcoală pe domenii de interes cu oportunităţi pe piaţa muncii, este mai mare pentru procesare de text (43 la sută), baze de date (34 la sută), sisteme de operare (31 la sută), webdesign (28 la sută), design (23 la sută) şi mai mic pentru competenţe precum e-commerce şi cele de project management, care sunt puţin acoperite în şcoală.

Specialiştii consideră că materia predată în şcoală este prea veche, iar rata de schimbare a conţinuturilor cursurilor este mică raportat la dinamica pieţei şi a domeniului IT.

De asemenea, conţinutul cursurilor este insuficient corelat cu oportunităţile şi cerinţele de pe piaţa muncii, nu este armonizat cu cerinţele din Uniunea Europeană sau cu trainingurile interne pe entry level şi, de multe ori, acestea nici nu sunt predate de personal de specialitate, se mai arată în studiu.

În plus, cursurile predate în şcoală nu au legătură cu dorinţa de carieră a tinerilor.

La polul opus, piaţa are nevoie de dezvoltarea de aptitudini soft şi hard în proporţii aproape egale, de conţinuturi relevante, competenţe de mobilitate pe piaţa muncii, productivitate, eficienţă în proces, creativitate şi spirit antreprenorial.

Iniţiatorii studiului au identificat şi posibile soluţii pentru reducerea discrepanţelor existente între ceea ce oferă şcoala şi cerinţele de pe piaţa muncii, acestea referindu-se la elaborarea unei strategii de eficientizare a procesului educaţional pe competenţe IT, colaborarea permanentă între mediul educaţional şi cel de afaceri sau la creşterea ponderii conţinuturilor ce dezvoltă competenţe de mobilitate, creativitate, inovaţie versus asimilare şi cunoaştere.

Elevii de liceu, studenţii şi absolvenţii interesaţi de găsirea unui loc de muncă, de începerea unui curs de practică sau de obţinerea unei burse pot participa, vineri şi sâmbătă, la Târgul Internaţional al Absolvenţilor, eveniment care îşi propune facilitarea accesului tinerilor pe piaţa muncii.

Prima ediţie a Târgului Internaţional al Absolvenţilor reuneşte oferte integrate care facilitează accesul absolvenţilor la continuarea studiilor, la piaţa muncii, dar şi la o viaţă independentă financiar, tinerii putând obţine informaţii despre studii universitare sau postuniversitare, promovate de colegii şi universităţi din ţară şi din străinătate, despre finanţarea studiilor prin burse şi granturi, programe de internship sau de antreprenoriat, cursuri şi traininguri sau despre joburi entry level.

Târgul, organizat de Junior Achievement (JA), se adresează elevilor de liceu, studenţilor, tinerilor absolvenţi de liceu şi universitate, dar şi părinţilor, profesorilor şi profesioniştilor în resurse umane.

Organizat pentru prima oară în România, evenimentul aduce universităţi, colegii şi şcoli de arte şi meserii din străinătate, care vor prezenta oferte de programe internaţionale de studii, burse şi granturi pentru elevi şi studenţi. Ei vor avea la dispoziţie şi oferte de cursuri, traininguri, instrumente de testare promovate de organizaţii internaţionale de prestigiu.

O altă componentă a Târgului o reprezintă programele de antreprenoriat care vor permite tinerilor iniţierea în afaceri.

Candidaţii vor beneficia şi de suportul firmelor de consultanţă în domeniul resurselor umane pentru evaluarea personală şi pentru identificarea ofertelor care li se potrivesc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici