- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
De la sfârşitul lunii iunie, avocaţii români îşi pot exercita profesia în Portugalia
Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE) informează, luni, că avocaţii români îşi pot exercita profesia în Portugalia, după ce în 25 iunie a fost publicat în Monitorul Oficial portughez adoptarea Statutului Ordinului Avocaţilor, care permite practicarea avocaturii în statul membru UE.
De la sfârşitul lunii iunie, avocaţii români îşi pot exercita profesia în Portugalia (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, profesia de avocat poate fi exercitată de către avocaţii români, cu titlu ocazional sau permanent, în oricare din statele membre ale Uniunii europene, precum şi în statele care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European. Directiva nr. 77/249/CEE din 22 martie 1977, de facilitare a exercitării efective a libertăţii de a presta servicii de către avocaţi, şi Directiva 98/5/CE din 16 februarie 1998, de facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care s-a obţinut calificarea, reglementează libera circulaţie a serviciilor prestate de avocaţi şi permite recunoaşterea reciprocă a profesiei de avocat în Uniunea Europeană, explică DAE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Uniunea Europeană s-a născut puțin greșit. Trăim o criză de leadership în marile democrații. Europa e în pericol
-
Ciolacu despre boicotul din muzee: Nu răspund la astfel de şantaje
-
Ofensiva ruşilor. Situaţia este "la limită”. Ucraina retrage trupe aflate sub focul inamic / Zelenski îşi anulează toate călătoriile în străinătate
-
Ambasadoarea SUA la Bucureşti: România devine mai stabilă, mai transparentă şi mai predictibilă pentru investitori. Aderarea la OECD va fi un mare salt înainte. Cine are viză de America să vină să şi-o reînnoiască chiar dacă este luată anul trecut.
Directiva 2006/100/CE, de adaptare a anumitor Directive din domeniul recunoaşterii libertăţii de circulaţie a persoanelor, adoptată în contextul aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, prevede obligativitatea statelor membre de a adopta acte normative interne care să permită recunoaşterea reciprocă a calificărilor dobândite în România sau Bulgaria.
În ceea ce priveşte regimul juridic al avocaţilor din Portugalia, la 12 mai 2010, a fost adoptată legea de completare a Statutului Ordinului Avocaţilor, aprobat prin Legea 15/2005 şi modificat de Decretul Lege 226/2008, care, la articolul 196, prevede recunoaşterea dreptului de exercitare a profesiei de avocat pentru persoanele ce deţin autorizaţie de a desfăşura activitatea profesională de avocat în statul membru de origine, inclusiv în România.
Legea de completare a Statutului Ordinului Avocaţilor a fost publicată în Monitorul Oficial portughez la 25 iunie 2010.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO