- Home
- Social
- CRAIOVA, (07.04.2011, 07:03)
- Lucia Efrim , Lucia Efrim ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Descinderi DIICOT în 53 de locuinţe. Acţiunea vizează capturarea unor interlopi craioveni care au introdus arme în România
Procurorii DIICOT, poliţişti şi jandarmi au descins, joi, în 53 de locuri, într-o amplă acţiune de capturare a unor interlopi craioveni care au introdus în România, cu ajutorul unor bulgari, arme letale şi muniţie, care au fost utilizate în conflicte stradale sau altercaţii dintre grupări. Treizeci de persoane au fost duse de poliţişti la audieri.
357 afișări
Descinderi DIICOT în 53 de locuinţe. Acţiunea vizează capturarea unor interlopi craioveni care au introdus arme în România (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova au descins, joi dimineaţa, la 53 de domicilii din Craiova (47), Bacău (patru) şi Piteşti (două) în cadrul unei ample acţiuni, la care au participat peste 250 de forţe de ordine, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în contrabanda cu arme de foc letale şi în săvârşirea de infracţiuni cu mijloace de plată electronice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOTO. Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație, alături de alte obiecte unice. Care sunt prețurile estimate
-
Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"
-
Se construieşte un nou aeroport internaţional în România. Proiectul a primit acordul ROMATSA
-
NATO s-a antrenat în dislocarea rapidă a trupelor pe teritoriul României
Şeful DIICOT, procurorul Codruţ Olaru, se află la Craiova, având în vedere complexitatea acţiunii.
Liderii grupării au fost identificaţi ca fiind Viorel Parnică, zis Levier", Ion Parnică, zis "Wilifort", Stazian Miclescu, zis "Stazică", Altafin Poenaru, Chiril Olegov Gheorghiev, Gabi Alin Poenaru, zis "Patrian", George Dumitru, zis "Zeus", Ion Zătreanu, zis "Cuvânt" şi Dirivan Dumitru Nicolae, zis "Chuck Norris".
Potrivit anchetatorilor, învinuiţii, constituiţi într-un grup infracţional organizat reprezentativ în lumea interlopă craioveană, acţionând de predilecţie în zonele "Faţa Luncii" şi "Hanu Roşu", au introdus fără drept pe teritoriul României, prin intermediul unor cetăţeni bulgari, arme de foc letale şi muniţia aferentă.
Armele introduse ilegal în ţară erau ulterior vândute unor persoane din lumea interlopă din Craiova, în scopul utilizării acestora în conflictele stradale şi altercaţiile dintre diferitele grupări.
Învinuiţii procurau dispozitive de skimming pe care le utilizau ulterior, prin montarea la ATM-uri şi POS-uri în diverse ţări din Uniunea Europeană, în special în Portugalia, în vederea copierii datelor de pe cardurile bancare.
Cardurile clonate erau folosite pentru efectuarea de operaţiuni financiare frauduloase.
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova au dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, falsificarea instrumentelor de plată electronică, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Cercetările sunt efectuate împreună cu ofiţeri din cadrul din cadrul BCCO Craiova, BCCO Piteşti, IPJ Dolj şi cu sprijinul IJJ Craiova, BJ Craiova şi SPIR.
Suportul tehnic şi informativ este asigurat de către SRI Dolj.
Efectivele mobilizate pentru reuşita acţiunii sunt de 250 de poliţişti şi jandarmi.
La sediul DIICOT -Serviciul Teritorial Craiova au fost aduse persoane în vederea audierii.
Citește pe alephnews.ro: Procesul fraților Tate pentru trafic de persoane poate începe, a decis Tribunalul București
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
CANCAN.RO
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe