Director de la RADET, numit "dobitoc" de unul dintre denunţătorii din dosarul de corupţie

Unul dintre directorii de la RADET, arestaţi preventiv miercuri de Tribunalul Bucureşti pentru fapte de corupţie, este numit de un denunţător "dobitoc", înainte ca acesta să-i dea mită.

508 afișări
Imaginea articolului Director de la RADET, numit "dobitoc" de unul dintre denunţătorii din dosarul de corupţie

Director de la RADET, numit "dobitoc" de unul dintre denunţătorii din dosarul de corupţie (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată în referatul prin care au cerut Tribunalului Bucureşti arestarea celor trei directori ai Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) că, unul din oamenii de afaceri care l-a denunţat pe Ovidiu Daniel Gărduş, director de exploatare şi mentenanţă al RADET Bucureşti, a susţinut că acesta i-a sugerat, "exemplificând cu situaţii neconvenabile în care s-ar afla anumite firme a căror activitate depindea în oarecare măsură de hotărârile sale, că ar fi potrivit şi în interesul denunţătorului să dezvolte o relaţie bună cu el".

Astfel, Ovidiu Gărduş i-ar fi pretins denunţătorului 5.000 de lei, în luna februarie 2013.

Pe 25 februarie 2013 denunţătorul a purtat o discuţie cu un angajat al său:

(...): Auzi, mă? Zi-i şi tu (…), dacă tot mergem la RADET, să-ţi scoată şi ţie 5.000 de lei să-i dăm dobitocului acela de… să-i dau în două tranşe.
(…): 5000?
(...): Da.
(…): Bine, îi spun.
(...): Nu cred că putem să scoatem mai mult. Să se ducă (…), să scoată şi să-ţi dea şi ţie 5.000 avans.

Ulterior, notează procurorii, Gărduş s-a întâlnit cu denunţătorul la un restaurant, context în care, potrivit denunţătorului, banii i-au fost daţi directorului RADET, în afara localului.

Tot directorul Ovidiu Gărduş ar fi primit, pe 22 ianuarie 2013, încă 50.000 de lei, "de la reprezentantul altei societăţi comerciale care avea contracte cu RADET Bucureşti, după ce, anterior condiţionase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani", se arată într-un comunicat al DNA.

"În acelaşi scop, al derulării în bune condiţii a contractului, învinuitul Gărduş Ovidiu i-a pretins reprezentantului acestei ultime societăţi comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro, pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care învinuitul împreună cu alte persoane intenţionau să o facă în luna aprilie 2013. Deşi cererea fusese acceptată, excursia nu a mai avut loc din cauza iniţierii prezentei anchete penale", a mai afirmat DNA.

Pe 15 februarie 2013, cu ocazia unei întâlniri pe care Gărduş a avut-o cu unul dintre denunţători, la un restaurant din Capitală, în contextul discuţiei despre plecarea la Paris, directorul l-a informat pe denunţător că a plătit deja biletele de avion şi că ar avea nevoie de sprijin pentru cazare.

Gărduş: De aia zic, cum facem, ori dacă e… poţi tu…
denunţător: Să iau eu cazarea, să o plătesc de aici.
Gărduş: Dar poţi? Nu apare…
denunţător: O să rog la agenţie să-mi dea o factură…fără nume… să-mi dea activităţi, servicii turistice sau… o să rog să nu scrie numele…
……………………….
denunţător: Da, îmi dai şi…nu trebuie să apară acolo…dacă e scandal, e scandal pentru toată lumea.
Gărduş: Nu, păi de-aia zic…
…………………………
Gărduş: Acesta… apare numele meu, sau cum facem?
denunţător: Deci o să-ţi dea un voucher de rezervare, exact cu numele tău…
Gărduş: Şi nu apare…
denunţător: Voucherul e voucher şi factura e factură.
Gărduş: Da. 23 (...)
denunţător: La mine voucherul nu apare, în contabilitate nu apare voucherul, în contabilitate plimbă o factură…

Directorul general al RADET Bucureşti, Ion Voicu, directorul economic Dan Mavrodin şi directorul de exploatare şi mentenanţă Ovidiu Gărduş, acuzaţi că ar fi cerut mită de la două societăţi comerciale, au fost arestaţi preventiv, miercuri, printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti.

Cei trei au fost reţinuţi, marţi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici