DNA, despre audierea vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu: A fost citată ca martor/ Ce spune instituţia despre chemarea ei în timpul lucrărilor în plen

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu, a fost audiată de procurori în calitate de martor, precizează DNA, într-un răspuns pentru MEDIAFAX. Ancheta în care a fost audiată Mihălcescu este in rem, iar momentul înfăţişării la DNA a fost stabilit de comun acord, la propunerea martorului.

3339 afișări
Imaginea articolului DNA, despre audierea vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu: A fost citată ca martor/ Ce spune instituţia despre chemarea ei în timpul lucrărilor în plen

DNA, despre audierea vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu: A fost citată ca martor/ Ce spune instituţia despre chemarea ei în timpul lucrărilor în plen

„Persoana la care faceţi referire a fost citată, în calitate de martor, la data de 5 decembrie 2018, în baza art. 257 teza II-a din CPP, respectiv notă telefonică cu întocmirea unui proces verbal.

Stabilirea momentului înfăţişării martorului s-a făcut de comun acord, în condiţiile propuse de martor şi acceptate de procuror. În cauza respectivă se efectuează acte de urmărire penală in rem, prin urmare, alte informaţii nu pot fi date publicităţii, deoarece le sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. 1 lit. e ) din Legea 544/2001”, a precizat DNA, la solicitarea MEDIAFAX.

În privinţa momentului audierii lui Carmen Mihălcescu, despre care colegii săi din PSD au spus că nu este întâmplător, deoarece tot miercuri Opoziţia a pus în discuţie revocarea lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei Deputaţilor, DNA spune că declaraţiile lansate în spaţiul public sunt speculaţii.

„Cu referire la unele articole apărute in spaţiul public care au legat audierea persoanei respective de un eveniment politic, precizăm ca acestea sunt pure speculaţii ce se înscriu în încercările de a plasa într-o perspectivă nefavorabilă activitatea unor magistraţi. De asemenea, precizăm că activitatea curentă a procurorilor se desfăşoară strict în conformitate cu dispoziţiile legale şi nicidecum nu urmăreşte agenda, activităţile ori evenimentele organizate de alte instituţii extrajudiciare”, mai arată DNA.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu (Moldovan), a fost audiată, miercuri, vreme de mai bine de trei ore de procurorii DNA, iar la ieşirea din sediul instituţiei aceasta a refuzat să dea detalii cu privire la dosarul în care a fost chemată sau calitatea.

„Aţi dat adunarea?”, a întrebat jurnaliştii Carmen Mihălcescu, la ieşirea din sediul DNA, după aproape trei ore de audiere. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a refuzat însă să răspundă la întrebările privind dosarul sau calitatea în care a fost chemată de către procurori. Însă când a ieşit din sediul DNA pentru câteva momente, pentru a-şi recupera ţigările din maşină, Carmen Mihălcescu a spus că a fost chemată ca să „bea o cafea”.

Florin Iordache a declarat, miercuri, că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu (Moldovan) a fost chemată la DNA: „Azi dimineaţă, datorită unui eveniment nedorit, Carmen Moldovan a fost chemată la DNA şi a trebuit să prezidez eu şedinţa”.

În legătură cu momentul audierii lui Mihălcescu, au fost voci din PSD care spun că nu este întâmplător, unul dintre aceştia fiind preşedintele Comisiei de Control SRI, Claudiu Manda.

"Mai mult, Constituţia României precizează la art 64, alin 2 că ”Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor” Deci, nici ordinea de zi, stabilită de Biroul Permanent, nu poate fi schimbată doar la cererea opoziţiei, ci doar cu acordul unanim al liderilor de grup. Ceea ce nu s-a întâmplat! Întreaga punere în scenă de astăzi a fost regizată într-un moment în care mai mulţi deputaţi miniştri se află la Bruxelles participând la procedurile de preluare a preşedinţiei Consiliului Europei. Coincidenţă sau nu, în paralel, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu (Moldovan) a fost chemată la DNA, pentru a fi audiată de către procurori. Acest scenariu, prin care Victor Ponta alături de Iohannis, de liderii opoziţiei şi de procurorii DNA vor să le dea celor de la PNL conducerea Camerei Deputaţilor, este o dovadă clară a existenţei statului paralel şi modului antidemocratic în care acesta acţionează", a mai spus Manda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici