Dosarul Dragonul Roşu: Trei chinezi arestaţi, alţi 12 şi un român sub control judiciar, pentru evaziune de 100 milioane de dolari

Trei cetăţeni chinezi au fost arestaţi iar alţi 12 şi un român au fost puşi sub control judiciar în dosarul de evaziune de la Dragonul Roşu, cu un prejudiciu estimat la 100 de milioane de dolari, în timp ce doi cetăţeni chinezi sunt în continuare căutaţi, procurorii cerând arestarea lor în lipsă.

926 afișări
Imaginea articolului Dosarul Dragonul Roşu: Trei chinezi arestaţi, alţi 12 şi un român sub control judiciar, pentru evaziune de 100 milioane de dolari

Trei chinezi arestaţi, alţi 12 şi un român sub control judiciar, pentru evaziune de 100 milioane de dolari (Imagine: Andrei Pungovschi/ Arhiva Mediafax Foto)

Procurorii de pe lângă Tribunalul Ilfov au reţinut în acest dosar 15 cetăţeni chinezi şi un român, acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani, dintre aceştia trei chinezi fiind arestaţi, iar restul suspecţilor fiind puşi sub control judiciar.

Totodată, alţi doi cetăţeni chinezi sunt căutaţi, iar cererea procurorilor de arestare preventivă în lipsă a acestora va fi judecată luni de Tribunalul Ilfov.

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie 2014 - ianuarie 2015, mai mulţi cetăţeni chinezi, împuterniciţi ai unor societăţi fantomă, au colectat zilnic încasările provenite din evaziune fiscală de la mai multe standuri situate în complexul comercial Dragonul Roşu. În ziua colectării, banii erau depuşi la bancă şi, prin ordine de plată ce aveau la bază operaţiuni fictive - "avans pentru marfă" -, erau transferaţi definitiv unor societăţi comerciale din China, valoarea acestor transferuri ridicându-se la suma de 74.542.760 de dolari.

Banii colectaţi de la firmele din Dragonul Roşu erau obţinuţi în urma săvârşirii unor infracţiuni de evaziune fiscală, întrucât nu erau înregistrate în contabilitate toate încasările obţinute din vânzarea mărfurilor, în vederea ascunderii provenienţei reale a stocurilor de marfă şi a sustragerii de la plata TVA-ului şi a impozitului pe profit, fiind obţinute documente de provenienţă (facturi fiscale) false emise în numele unor societăţi care nu au avut niciodată relaţii comerciale cu acestea, mai spun procurorii.

Prin urmare, gruparea chineză, cunoscând că aceste sume provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, se ocupa de transferul lor în China, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora.

Prejudiciul estimat a fi cauzat bugetului consolidat al statului, pe perioada derulării activităţii infracţionale, se ridică la peste 100 milioane de dolari.

În vederea recuperării acestuia, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multe bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi societăţilor în cauză, fiind sigilate de asemenea un număr de 10 standuri şi 10 depozite din Dragonul Roşu, fiind, astfel, recuperată o parte din prejudiciu, în cuantum de 300.000 de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici