Video Drapelul regal a fost arborat din nou la Castelul Peleş după aproape 70 de ani. Programul manifestărilor de Ziua Regalităţii - VIDEO

Stindardul regal a fost înălţat, marţi, de Ziua Regalităţii, pe catargul din turnul Castelului Peleş pentru prima oară după anul 1947, la ceremonie participând, printre alţii, Principesa Margareta, Principele Radu şi Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1468 afișări

Pe terasa Castelului Regal Peleş a avut loc ceremonia înălţării Stindardului Regal pe catargul din turnul edificiului. Au fost prezenţi la ceremonie membri ai personalului Casei Majestăţii Sale Regelui de la Palatul Elisabeta şi de la Castelul Săvârşin, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, personalul Muzeului Naţional Peleş şi invitaţii Familiei Regale veniţi din străinătate pentru Jubileul de 150 de ani.

Stindardul Regal a fost ridicat la sosirea pe terasa castelului a Custodelui Coroanei. Au fost de faţă Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Philips Nixon, Principesa Sofia şi Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

Sărbătoarea continuă cu tradiţionala Garden Party şi concertul de gală, care vor avea loc pe terasa şi peluza Castelului Peleş, de la ora 17:00 la ora 19:30.

Familia Regală a anunţat că aşteaptă cât mai mulţi români să vină la Castelul Peleş, "la această sărbătoare importantă pentru Coroană şi pentru naţiunea română".

Drumul de la intrarea pe domeniu până la castel trebuie parcurs pe jos de toţi participanţii, intrarea maşinilor pe domeniu fiind interzisă.

La ora 18:00, Familia Regală va ieşi pe balconul castelului, pentru a saluta participanţii la sărbătoare. Trei avioane ale Iacărilor Acrobaţi vor survola parcul regal.

La ora 18:30, va începe concertul de gală. Muzicienii vor evolua în aer liber, pe o scenă aşezată pe terasa castelului. Imaginile vor fi preluate pe două mari ecrane, vizibile pentru toţi cei aflati pe peluză.

Concertul va fi susţinut de orchestra lărgită a Cameratei Regale, având ca invitaţi de onoare pe violonistul Remus Azoiţei şi pe tenorul Teodor Ilincăi, precum şi pe dirijorul Tiberiu Soare. Repertoriul va cuprinde piese de valoare şi de popularitate din creaţia compozitorilor români George Enescu, Iosif Ivanovici, Ciprian Porumbescu şi Grigoraş Dinicu, precum şi lucrări de Giacomo Puccini, Camille Saint-Saëns, Ernesto de Curtis şi Eduardo di Capua.

Familia Regală va urmări concertul de pe terasa Castelului Peleş. Concertul se va încheia la ora 19:30. La finalul concertului, vor fi lăsaţi să zboare 400 de porumbei albi.

În fiecare an, pe 10 mai este sărbătorită ziua regalităţii, fosta zi naţională a României, ziua dinastiei în care a avut loc intrarea în Bucureşti a principelui Carol I.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici