Dumitru Costin demisionează de la conducerea Blocului Naţional Sindical

Dumitru Costin a anunţat, miercuri, că demisionează de la conducerea Blocului Naţional Sindical (BNS) pentru că protestele de marţi au fost un eşec, iar măsurile de austeritate nu au putut fi evitate.

143 afișări
Imaginea articolului Dumitru Costin demisionează de la conducerea Blocului Naţional Sindical

Dumitru Costin demisionează de la conducerea Blocului Naţional Sindical (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

El a spus că îşi depune mandatul la Consiliul Naţional al BNS, care se va întruni la începutul lunii viitoare, pentru a decide dacă îi acceptă sau nu demisia.

Costin şi-a motivat decizia spunând că, din punctul lui de vedere, mişcarea sindicală a fost un eşec, moţiunea a trecut şi măsurile de austeritate vor fi puse în aplicare.

Potrivit lui Dumitru Costin, cineva trebuia să-şi asume răspunderea pentru acest eşec.

El a mai spus că protestele continuă, dar se vor "muta" la Palatul Cotroceni, un calendar comun de proteste urmând să fie stabilit, joi, când se vor reuni toţi liderii confederaţiilor sindicale.

BNS va da în judecată toţi miniştri Cabinetului Boc pentru tăierea pensiilor şi a salariilor şi va acorda sprijin juridic bugetarilor şi pensionarillor care decid să dea în judecată Guvernul, a mai anunţat Dumitru Costin.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Dumitru Costin a demisionat din Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a spus atunci preşedintele Casei, Lucian Duţă.

Marţi, în jurul clădirii Parlamentului, s-a desfăşurat un protest la care au participat sindicaliştii din toate cele cinci confederaţii, cărora li s-au alăturat pensionari şi alţi locuitori ai Capitalei.

Simultan, în Parlament a fost dezbătută moţiunea de cenzură depusă de opoziţie ca răspuns la măsurile de austeritate anunţate de Guvern, moţiune care a fost respinsă la diferenţă de opt voturi.

Marţi, Dumitru Costin li s-a adresat protestatarillor de la Parlament înaintea votului la moţiune, spunându-le să plece acasă şi anunţând şedinţa de miercuri a liderilor sindicali în care urma să se decidă calendarul acţiunilor viitoare.

După 1990, Dumitru Costin a fost numit lider al mişcării sindicale, după 1994 fiind reales la conducerea BNS, funcţie în care a activat până miercuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici