Duşa: Dacă programul pentru avioane multirol nu începea, în 2017 nu puteam asigura poliţia aeriană

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, vineri, la Bistriţa, că poliţia aeriană şi supravegherea spaţiului aerian al ţării ar fi trebuit asigurate, în 2017, de "cineva din jur", dacă programul de înzestrare cu avioane multirol nu începea în acest an.

132 afișări
Imaginea articolului Duşa: Dacă programul pentru avioane multirol nu începea, în 2017 nu puteam asigura poliţia aeriană

Duşa: Dacă programul pentru avioane multirol nu începea, în 2017 nu puteam asigura poliţia aeriană (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ministrul Mircea Duşă a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, dacă Armata României este "lada de gunoi a NATO", având în vedere că s-au luat nave casate de britanici, iar acum avioane casate de portughezi.

"Capabilităţile militare din lumea aceasta se realizează pe obiective militare. Când vorbim de avioane multirol care sunt în înzestrarea NATO, aceste avioane, chiar dacă au fost folosite, vor fi avioane moderne, cu motoare noi, cu avionică nouă, cu sisteme de război electronic nou, cu pilot şi cu personal tehnic pregătit pentru a executa misiunile pe care le are de îndeplinit aviaţia de vânătoare", a spus Duşa.

Ministrul Apărării a adăugat că MIG-urile deţinute acum îşi consumă resursa de zbor până în 2017.

"Dacă acest program de înzestrare cu avioane multirol nu începe în acest an, rămâne ca în 2017 să nu ne putem asigura supravegherea spaţiului aerian al ţării. Or, realizarea unei capabilităţi militare de înzestrare cu avioane multirol nu se poate face într-un an. Chiar dacă ar fi avioane noi, tot în trei ani se realizează pentru că realizarea acestei capabilităţi nu înseamnă numai achiziţia avioanelor, ci crearea avionicii necesare, a infrastructurii pentru a putea opera aceste avioane, pregătirea piloţilor şi a personalului tehnic, asta însemând o sută de oameni. Cine încearcă să ducă în derizoriu acest subiect nu prea are dreptate. Dacă nu făceam acest pas în acest an, în 2017 rămânea ca cineva din jur să ne asigure poliţia aeriană şi supravegherea spaţiului aerian al ţării", a spus Duşa.

Ministrul Apărării a vizitat, vineri, Brigada 81 Mecanizată Bistriţa, una dintre marile unităţi ale Armatei Române.

România va achiziţiona din SUA şi Portugalia 12 avioane vechi tip F-16, pentru care va plăti 628 de milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici