Familia regală face o călătorie cu Trenul regal până la Craiova, la sfârşitul săptămânii

Principesa Margareta, principele Nicolae şi principele Radu vor face o vizită la Craiova, duminică şi luni, cu ocazia Zilelor oraşului, călătoria de la Bucureşti urmând să aibă loc cu Trenul regal, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

642 afișări
Imaginea articolului Familia regală face o călătorie cu Trenul regal până la Craiova, la sfârşitul săptămânii

Familia regală face o călătorie cu Trenul regal până la Craiova, la sfârşitul săptămânii (Imagine: Lucian Rădulescu/Mediafax Foto)

Astfel, la invitaţia Primăriei şi Consiliului local ale municipiului Craiova, principesa Margareta şi principele Radu vor vizita oraşul, fiind însoţiţi de principele Nicolae.

Principesa Margareta şi principele Radu vor călători, cu această ocazie, cu Trenul regal. Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, principesa Margareta a invitat în Trenul regal treizeci de vârstnici şi copii beneficiari ai programelor intergeneraţionale derulate de Fundaţia Principesa Margareta a României prin Centrul Comunitar Generaţii şi Programul "Niciodată singur". Aceştia vor fi musafirii familiei regale, pe traseul străbătut de Trenul regal de la Bucureşti la Craiova.

Trenul regal va ajunge în gara din Craiova duminică, la ora 14.00, unde va avea loc un ceremonial de primire a familiei regale de primarul municipiului, Lia-Olguţa Vasilescu, precum şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Vizita familiei regale va continua cu o întâlnire cu oficialităţile oraşului la sediul Primăriei din Craiova.

La ora 15.30, principele Radu şi principele Nicolae vor participa, la Centrul Multifuncţional Craiova, la evenimentul de promovare a lecturii "Cărţile Copilăriei", program desfăşurat la nivel naţional de editura Curtea Veche Publishing.

Duminică seară, familia regală va lua parte la un dineu oferit de municipalitatea din Craiova, iar, de la ora 22.00, aceştia vor asista, în Piaţa Mihai Viteazul, la spectacolul muzical-coregrafic "Carmina Burana", de Carl Orff, în interpretarea artiştilor Operei Române Craiova.

Trenul regal va putea fi vizitat în gara din Craiova duminică, până la ora 20.00.

Luni, în cursul dimineţii, familia regală va pleca din Craiova cu Trenul regal. Pe drumul de întoarcere spre Bucureşti, musafirii familiei regale vor fi elevi olimpici doljeni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici