Fătuloiu a primit în vară un mesaj ameninţător de la Chelu, apoi a acceptat monitorizarea

Valentin Fătuloiu ar fi primit, în vară, un mesaj din partea lui Cătălin Chelu privind o întâlnire, mesagerul transmiţându-i oficialului MAI că dacă nu va cădea la pace va fi distrus, moment din care secretarul de stat a acceptat tehnica de supraveghere, relatează "Gândul", citând surse din poliţie.

76 afișări
Imaginea articolului Fătuloiu a primit în vară un mesaj ameninţător de la Chelu, apoi a acceptat monitorizarea

Fătuloiu a primit în vară un mesaj ameninţător de la Chelu, apoi a acceptat monitorizarea (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

La scurt timp după ce a primit mesajul de la Cătălin Chelu, Fătuloiu a anunţat procurorii DNA şi a colaborat direct cu anchetatorii în acest caz, inclusiv acceptând folosirea tehnicii de supraveghere şi monitorizare, potrivit surselor citate de cotidianul "Gândul".

Situaţia de la Ministerul Administraţiei şi Internelor ar fi devenit tensionată încă din martie, când în baza unei strategii de combatere a evaziunii fiscale, Poliţia ar fi început lupta cu evazioniştii. În acest context a fost implementat un sistem american de analiză a informaţiilor, în computere fiind centralizate toate datele despre fraude economice, au relatat sursele citate.

TITLURILE ZILEI

Potrivit acestora, pentru a le pierde urma, cei care îi protejau pe evazionişti au spart dosarele în unele mai mici, cu un prejudiciu sub un milion de euro.

Surse din Poliţie au susţinut pentru "Gândul" că în cazul lui Chelu, acesta era implicat, de regulă prin interpuşi, în 41 dosare, aflate la judecătorii sau parchete mici.

Cătălin Chelu, Gabriel Constantinescu, Antonel Bunu şi Ştefan Badea au fost reţinuţi, sâmbătă dimineaţă, de procurorii DNA, după 12 ore de audieri, pentru o presupusă mită oferită secretarului de stat Valentin Fătuloiu.

Cătălin Chelu este acuzat de dare de mită şi cumpărare de influenţă, iar Ştefan Badea este acuzat că i-ar fi facilitat intrarea lui Chelu la Fătuloiu, a spus avocatul omului de afaceri gălăţean Cătălin Chelu, Ioana Ionescu.

Aceasta a spus că fapta de cumpărare de influenţă, una dintre cele două acuzaţii aduse clientului său, nu s-a consumat deoarece banii nu au fost daţi.

Cei patru au fost duşi la Tribunalul Bucureşti, sâmbătă seara, pentru discutarea propunerii procurorilor DNA privind arestarea preventivă a lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici