Femeia rănită la evenimentul organizat de Red Bull ar putea scăpa fără sechele

Femeia care a ajuns la spital cu fractură la nivelul coloanei vertebrale lombare a fost operată, iar medicii cred că ar putea scăpa fără sechele după o perioadă de recuperare, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Bogdan Popescu.

32 afișări
Imaginea articolului Femeia rănită la evenimentul organizat de Red Bull ar putea scăpa fără sechele

Femeia rănită la evenimentul organizat de Red Bull ar putea scăpa fără sechele (Imagine: Laurentiu Tarcomnicu/Mediafax Foto)

"Tânăra a fost operată luni. Medicii au reuşit să fixeze vertebrele fracturate şi să decomprime măduva spinării, dar au constatat că la impactul cu apa s-au rupt nişte ligamente şi că există o leziune la nivelul părţii terminale a măduvei spinării", a spus medicul Bogdan Popescu.

El a adăugat că după operaţie femeia va avea nişte deficienţe neurologice, care ar putea fi recuperate în viitor.

Femeia, în vârstă de 26 de ani, care făcea parte din prima echipă care a participat, duminică, la competiţia Flugtag, eveniment organizat de Red Bull, a sărit de la o înălţime de şase metri.

"Două persoane au fost rănite în cazul competiţiei din Capitală. Un bărbat care avea traumatism cranio-cerebral minor şi traumatism de coloană cervicală a refuzat internarea, fiindu-i montat un colier cervical", a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

În competiţie au fost acceptate numai aparate de zbor de construcţie proprie şi care să poată fi împinse din spate de echipă. Echipa era formată din patru membri, toţi mai mari de 18 ani.

Duminică a fost cea de-a treia ediţie Flugtag Red Bull.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici