Fiii primarului din Deta, condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare după scandalul din 2011

Bogdan şi Călin Roman, cei doi fii ai primarului din oraşul Deta (Timiş), au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare de Judecătoria Deta, după scandalul în care au fost implicaţi în vara anului 2011, decizia putând fi atacată cu recurs.

166 afișări
Imaginea articolului Fiii primarului din Deta, condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare după scandalul din 2011

Fiii primarului din Deta, condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare după scandalul din 2011 (Imagine: Shutterstock)

Potrivit reprezentanţilor Judecătoriei Deta, Bogdan şi Călin Roman au fost condamnaţi, marţi, la câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.

În acelaşi dosar, Daniel Bârzan, Radu Gherghel şi Vasile Strâmtu au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare.

La rândul său, Ştefan Alexandru, una dintre victimele altercaţiei, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Bogdan Roman a fost obligat de instanţă la plata de daune morale în valoare de 2.000 de euro către Gartner Ewald, rănit în urma conflictului.

Decizia Judecătoriei Deta poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Timiş.

Fiul cel mare al primarului din Deta, Bogdan Roman, împreună cu fratele său, Călin, au fost implicaţi în noaptea de 23 spre 24 iulie 2011 într-un scandal între două grupuri de tineri. În urma scandalului, trei persoane au fost rănite şi au ajuns la spital. Fraţii Roman şi trei prieteni ai lor au fost arestaţi preventiv, însă după aproape patru luni au fost eliberaţi.

În urma scandalului, ministrul de Interne de atunci, Traian Igaş, a dispus o anchetă la Deta, care a fost coordonată de şeful Poliţiei Române. Şeful Poliţiei Române la acea vreme, Liviu Popa, anunţa că şeful Poliţiei Deta, şeful Compartimentului de Ordine Publică şi trei lucrători de Poliţie din Deta sunt cercetaţi prealabil în urma scandalului în care au fost implicaţi fiii primarului democrat-liberal din localitate.

Ulterior, Igaş anunţa că şeful Poliţiei Deta, Viorel Goloşie, a demisionat din funcţie. Goloşie şi-a depus apoi raportul de pensionare.

Petru Roman (PDL) a fost reales primar al oraşului Deta în iunie 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici