Fosta studentă condamnată pentru uciderea şi tranşarea unui bărbat află în aprilie dacă va naşte după gratii

Curtea de Apel Timişoara, care judecă recursul fostei studente la Medicină Carmen Bejan privind întreruperea pedepsei cu închisoarea pentru a naşte în libertate, va trimite o scrisoare ANP în care îi va solicita să se pronunţe dacă există condiţiile necesare pentru ca tânăra să nască în penitenciar.

169 afișări
Imaginea articolului Fosta studentă condamnată pentru uciderea şi tranşarea unui bărbat află în aprilie dacă va naşte după gratii

Carnem Bejan (Imagine: Alin Matei/Mediafax Foto)

Curtea de Apel Timişoara a amânat, luni, pentru 9 aprilie pronunţarea în cazul recursului formulat de Carmen Bejan, condamnată pentru că a participat la uciderea şi tranşarea unui bărbat din Timişoara, împotriva unei hotărâri a Tribunalului Arad prin care i-a fost repinsă cererea de întrerupere a pedepsei pentru a naşte şi a-şi creşte copilul în libertate până când acesta va împlini un an.

Totodată, instanţa a decis că va trimite o scrisoare către Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) în care îi va solicita să se pronunţe dacă există condiţiile necesare astfel încât Carmen Bejan să poată să nască în penitenciar.

Carmen Bejan a depus la Tribunalul Arad o cerere de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea, menţionând că este însărcinată, fără a preciza însă în câte luni.

În 30 ianuarie, judecătorii Tribunalului Arad au respins cererea formulată de fosta studentă la Medicină Carmen Bejan privind întreruperea pedepsei cu închisoarea pentru a naşte şi a-şi creşte copilul, decizia fiind atacată cu recurs, care este judecat de Curtea de Apel Timişoara.

În vara anului 2009, cadavrul tranşat al unui bărbat a fost găsit într-o maşină aflată în faţa unui cămin studenţesc din Timişoara.

Sergiu Florea şi Carmen Bejan, pe atunci în vârstă de 20 de ani şi studenţi la Universitatea de Medicină din Timişoara, au fost arestaţi în 2 august 2009.

Sergiu Florea a fost arestat sub acuzaţia de omor, iar Carmen Bejan pentru complicitate la omor. În urma audierilor, încadrarea juridică pentru studenta arestată a fost schimbată în omor. Totodată, cei doi au fost supuşi unei expertize psihologice la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici", care să ateste dacă au avut sau nu discernământ în momentul în care au comis crima.

Sergiu Florea şi Carmen Bejan au fost trimişi în judecată, în luna noiembrie 2009, pentru omor deosebit de grav şi profanare de morminte, ultima încadrare făcând referire la faptul că cei doi l-au tranşat pe bărbatul pe care l-au ucis. Tribunalul Timiş a prelungit apoi mandatele de arestare în cazul celor doi.

Totodată, Florea a fost transferat din arestul Poliţiei Timiş la Penitenciarul din Timişoara, iar Carmen Bejan a fost transferată la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad.

În mai 2010, cei doi tineri au fost condamnaţi de Tribunalul Timiş la câte 16 ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind atacată cu recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Timişoara.

În 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara i-a condamnat pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare. Totodată, instanţa i-a obligat pe aceştia să plătească familiei victimei despăgubiri materiale de 20.000 de euro. Decizia a fost însă atacată.

În iunie 2011, instanţa supremă i-a condamnat definitiv pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare. Atunci, instanţa supremă a respins recursurile celor doi studenţi, astfel că aceştia au rămas cu condamnarea primită la Curtea de Apel Timişoara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici