Funeriu: Ministrul Educaţiei şi Guvernul au 11 clase peste toată conducerea PSD

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, duminică, la Suceava, referitor la faptul că nu şi-a echivalat studiile în România, unde a absolvit 11 clase, că "ministrul Educaţiei şi Guvernul au 11 clase peste toată conducerea PSD".

88 afișări
Imaginea articolului Funeriu: Ministrul Educaţiei şi Guvernul au 11 clase peste toată conducerea PSD

Funeriu: Ministrul Educaţiei şi Guvernul au 11 clase peste toată conducerea PSD (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Ministrul Educaţiei este acuzat că are numai 11 clase. Ministrul Educaţiei şi Guvernul au 11 clase peste toată conducerea PSD. Îi doare că nu mai au la dispoziţie Guvernul, că nu mai au la dispoziţie Parlamentul, Preşedinţia şi nu mai au la dispoziţie Curtea Constituţională", a afirmat Funeriu.

El a făcut aceste declaraţii la şedinţa Colegiului Judeţean de Coordonare al PDL Suceava, la care va fi aleasă conducerea PDL Suceava şi la care sunt prezenţi aproximativ o mie de delegaţi din organizaţiile din judeţ, mai mulţi miniştri, membri ai conducerii centrale a partidului şi liderii organizaţiilor PDL din judeţele Moldovei.

Realitatea TV a relatat că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, are doar unsprezece clase, conform legii învăţământului din România, în condiţiile în care nu şi-a echivalat diplomele pe care le-a obţinut în străinătate, nici după ce a preluat portofoliul Educaţiei.

Daniel Funeriu a terminat clasa a XII-a la Lycée International des Pontonniers din Strasbourg. În acelaşi oraş, şi-a luat şi diploma de inginer în chimie, dar şi titlul de doctor. În total, ministrul are cinci tipuri de studii, pentru care nu s-a făcut echivalarea în sistemul educaţional românesc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici