Generalul-maior Mircea Savu a fost împuternicit şef al Statului Major al Forţelor Terestre

Generalul-maior Mircea Savu a preluat, joi, în cadrul unei ceremonii de predare-primire, comanda Statului Major al Forţelor Terestre de la generalul Sorin Ioan, el fiind împuternicit şef al Statului Major al Forţelor Terestre de către ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, prezent la eveniment.

709 afișări
Imaginea articolului Generalul-maior Mircea Savu a fost împuternicit şef al Statului Major al Forţelor Terestre

Generalul-maior Mircea Savu a fost împuternicit şef al Statului Major al Forţelor Terestre (Imagine: Alex Chitu / MediafaxFoto)

Totodată, generalul-maior Ion Ungureanu a fost împuternicit locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, preluând astfel atribuţiile deţinute de generalul-maior Mircea Savu.

Generalul-maior Mircea Savu a deţinut, din 1 mai 2010, funcţia de locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre.

Mircea Savu este absolvent al Şcolii militare de ofiţeri de tancuri şi înălţat la gradul de locotenent în anul 1978.

El a îndeplinit succesiv toate funcţiile pe linie de comandă: comandant de pluton, companie, brigadă tancuri, şef al Direcţiei Doctrină şi instrucţie şi Direcţiei Operaţii din Statul Major General, comandant al Diviziei 4 Infanterie "Gemina".

Mircea Savu s-a născut la 1 decembrie 1956 în localitatea Aluniş, judeţul Cluj şi a absolvit Liceul militar din Câmpulung Moldovenesc, în 1975.

El a absolvit Academia de Înalte Studii Militare, Facultatea de Arme Întrunite şi Tancuri în 1989, Colegiul de Război al Trupelor de Uscat, în SUA, în 2000, şi are un curs de securitate militară şi comandă, în R.P.China, în 2003.

Mircea Savu este, din 2009, doctor în ştiinţe militare.

El a participat la misiunea "UNOSOM" din Solamia şi la misiunea "UNAVEM3", din Angola.

Mircea Savu a primit medalia "Meritul Militar", clasa a II-a, ordinul "Meritul Militar", calasa a III-a, ordinul "Meritul Militar", clasa a II-a, Crucea Naţională "Serviciu Credincios" clasa a III-a, emblema de onoare a SMG, On The service of Peace - ONU şi Meritous Service class I - ONU.

Mircea Savu este căsătorit şi are un copil.

Generalul Sorin Ioan a îndeplinit funcţia de şef al Statului Major al Forţelor Terestre în perioada iunie 2012-mai 2013. Cu ocazia trecerii în rezervă, Sorin Ioan a fost avansat de către preşedintele Traian Băsescu, de la gradul de general-locotenent la gradul de general şi decorat cu ordinul Naţional "Steaua României" - în grad de comandor, cu însemn pentru militari.

"Este un moment emoţionant atunci când un coleg care şi-a pus întreag viaţa în spiritul onoarei şi responsabilităţii militare pleacă la pensie. Domnul general Sorin Ioan, în întreaga cariera militară, şi-a dedicat profesionalismul şi capacitatea dobândite onoarei militare şi responsabilităţii militare. A condus una din cele mai importante categorii de forţă ale Armatei române şi cea mai numeroasă - forţele terestre. Vreau să-i mulţumesc domnului general pentru felul în care în această perioadă şi-a îndeplinit misiunea încredinţată", a spus ministrul Mircea Duşă, cu ocazia ceremoniei de predare-primire.

La ceremonia de predare-primire a participat şi şeful Statului Major General, Ştefan Dănilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici