Geoană a simţit într-o deplasare Roma-Bucureşti că în România lipsesc autostrăzile

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat la şedinţa de marţi a Biroului Permanent al acestei Camere că a resimţit acut absenţa autostrăzilor din România în momentul în care, deplasându-se de la Roma la Bucureşti, a intrat în ţară.

45 afișări
Imaginea articolului Geoană a simţit într-o deplasare Roma-Bucureşti că în România lipsesc autostrăzile

Geoană a simţit, într-o deplasare Roma-Bucureşti, că în România lipsesc autostrăzile (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Vreau să vă spun că absenţa autostrăzilor în România am resimţit-o acut în deplasarea auto pe drumul de întoarcere de la Roma, pe care am avut plăcerea să o fac pe autostrăzile Europei, până când acestea au încetat să mai existe", le-a spus el colegilor din conducerea Senatului.

El a făcut aceste declaraţii cu ocazia discutării de către Biroul permanent al Senatului a Memorandumului intern privind suportarea din bugetul Senatului a cheltuielilor suplimentare ocazionate de închiderea spaţiului aerian, aferente întoarcerii de la a 10-a reuniune interparlamentară privind energia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici