Grevă spontană la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Angajaţii care cer demisia directorului

Câteva sute de angajaţi ai Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Maritime" Constanţa (CNAPMC) au declanşat, luni dimineaţă, o grevă spontană şi au blocat intrările în sediul societăţii, cerând demiterea directorului Aurelian Andrei Popa.

530 afișări
Imaginea articolului Grevă spontană la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Angajaţii care cer demisia directorului

Grevă spontană la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Angajaţii care cer demisia directorului (Imagine: Adrian Pogingeanu/Arhiva Mediafax Foto)

Angajaţii de pe platforma portuară, care protestează de mai multe săptămâni faţă de conducerea CNAPMC, s-au prezentat în faţa sediului companiei, pentru pichetarea acestuia, după care nu au mai vrut să plece, declansând o grevă spontană.

Potrivit prim-vicepreşedintelui sindicatului din cadrul CNAPMC, Marian Ştefan, principala revedicare a salariaţilor din cadrul companiei este demisia sau demiterea directorului general, Aurelian Popa, "un om opac, adus aici pe alte criterii decât cele de creştere a productivităţii".

Salariaţii îl acuză pe directorul societăţii de încălcări repetate ale contractului coletiv de muncă şi de faptul că a modificat, cu acordul Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor, regulamentul companiei.

"De asemenea, vrea să facă o externalizare a celor trei sucursale, iar noi nu înţelegem motivaţia. Această companie, în 22 de ani, a funcţionat numai pe profit şi considerăm că această externalizare se face nu după criterii economice, ci clientelare. Suntem dezamăgiţi de această încercare de a lua bani din avut public şi transferarea lor în buzunare particulare", a mai afirmat Marian Ştefan, care a precizat că salariaţii spun că nu vor pleca din faţa sediului CNAPMC până când "vor fi auziţi şi li se va face dreptate".

Protestele în faţa sediului Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Constanţa continuă de mai multe săptămâni, chiar dacă directorul Aurelian Popa a atacat în instanţă acţiunea angajaţilor contestând legalitatea acesteia.

Instanţa a decis însă săptămâna trecută că acţiunile sindicaliştilor sunt legale, astfel că angajaţii pichetează zilnic sediul CNAPMC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici