Grupare specializată în cămătarie din care făceau parte doi poliţişti, destructurată de DIICOT

O grupare specializată în activităţi de cămătărie din care făceau parte şi doi poliţişti de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Olt, precum şi un subofiţer de la Inspectoratul de Jandarmi Olt şi care a produs un prejudiciu de peste un milion de euro a fost destructurată de procurorii DIICOT.

17 afișări
Imaginea articolului Grupare specializată în cămătarie din care făceau parte doi poliţişti, destructurată de DIICOT

Grupare specializată în cămătarie din care făceau parte doi poliţişti, destructurată de DIICOT (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Conform Ministerului Public, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova au destructurat o grupare ai cărei membri sunt acuzaţi de şantaj şi constituirea unui grup infracţional organizat, fiind specializaţi în activităţi de cămătărie.

Astfel, pentru atragerea victimelor, liderul grupării, Constantin Enache, zis "Mafiotul" le promitea acestora acordarea de împrumuturi fără garanţii şi cu dobândă avantajoasă, respectiv 10-20% pe lună. După contractarea împrumutului, dobânzile pretinse ajungeau însă la 100-300 % pe lună.

Enache a cooptat la grupul infracţional mai mulţi cetăţeni de etnie rromă, precum şi doi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt şi un subofiţer de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt, care, la solicitarea liderului grupului, exercitau presiuni sau agresau victimele, pentru acceptarea dobânzilor impuse şi recuperarea sumelor de bani.

De asemenea, victimele erau constrânse să întocmească înscrisuri olografe din care să rezulte că au împrumutat sume mult mai mari sau să încheie acte notariale, respectiv contracte de împrumut sau de vânzare - cumpărare. Astfel, membrii grupului infracţional au deposedat mai multe victime de bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea acestora sau a unor rude apropiate.

Prejudiciul cauzat de către gruparea condusă de către Enache depăşeşte suma de 1.000.000 de euro.

Conform sursei citate, joi au fost făcute 18 percheziţii domiciliare în municipiul Slatina, iar la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova au fost duse pentru audieri 14 persoane.

Procurorii DIICOT au instrumentat acest caz împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi cu sprijinul luptătorilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici