Guvernul propune majorarea salariilor cu procente cuprinse între 1 şi 20, în 2011

Reprezentanţii Executivului au prezentat sindicatelor, luni, două proiecte privind salarizarea în sistemul bugetar, care prevăd pentru anul 2011 majorarea salariilor cu procente cuprinse între 1 şi 20.

Guvernul propune majorarea salariilor cu procente cuprinse între 1 şi 20, în 2011 (Imagine: Mediafax Foto)

Preşedintele CNSRL Frăţia, Marius Petcu, a declarat la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii că reprezentanţii Guvernului au prezentat un proiect de lege al salarizării pentru anul 2011 şi un proiect de lege cadru care "este o prelungire a Legii 330/2009".

Liderul CNSRL Frăţia a precizat că în legea-cadru nu mai sunt prevăzute salarii de merit, al treisprezecelea salariu sau prime de vacanţă, iar legea salarizării pentru 2011 propune variante de majorare a salariilor cu proporţii cuprinse între 1 şi 20%.

Potrivit lui Petcu, bugetarii care au venituri cuprinse între 600 şi 800 de lei ar putea beneficia de majorări salariale cu 20%, iar pentru cei care au venituri de peste 2.500 de lei majorarea propusă este de 1%

Petcu a mai spus că în cadrul discuţiilor s-au luat în calcul două variante de majorare a salariilor, una care vizează creşteri mai mari pentru salariile mai mici şi o comprimare a grilei de salarizare, iar cea de a doua care prevede majorări mai importante pentru toţi bugetarii.

"Mişcarea sindicală încearcă să crească salariile mici, dar organizaţiile sindicale au şi membri cu salarii medii şi mari", a explicat Petcu, precizând că va înainta spre analiză cele două variante colegilor din federaţia sindicală.

Vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a declarat că legea privind salarizarea din 2011 prin care sunt propuse majorările salariale se va aplica salariilor existente la 1 iulie 2010, care au fost reduse cu 25%.

Apostoiu a mai spus că în 2012 Executivul va elabora o nouă lege specială prin care să stabilească nivelul de creşteri salariale, care va fi stabilită în funcţie de ce se întâmplă în economie.

Vicepreşedintele Cartel Alfa a precizat că în acest moment ar opta mai degrabă pentru o majorare mai importantă a salariului minim pentru că acesta este legat şi de sectorul privat.

Preşedintele Bloculu Naţional Sindical, Dumitru Costin, a precizat că legea cadru propusă de Guvern va fixa ierarhiiile în sistemul bugetar, dar e greu de stabilit când vor fi atinse obiectivele propuse pentru că acest lucru depinde de cum evoluează economia.

Sindicaliştii au precizat că vor avea o nouă rundă de discuţie privind legile salarizării săptămâna viitoare.

Discuţii pe tema salariului minim şi a legii salarizării unitare au avut loc şi vineri la Palatul Victoria.

Liderul BNS a spus atunci că premierul a discutat cu sindicaliştii despre posibile majorări salariale cu 10-15 la sută, în 2011, mai mult pentru cei cu venituri mici, precizând că, în prezent, o treime din populaţia activă, respectiv 1,5 milioane de angajaţi, primeşte salariul minim pe economie.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
GUVERN ,
SINDICATE ,
LEGEA SALARIZĂRII
COMENTARII
  • cornelia 7 sep 2010

    nu va inteleg pe voi lideri de sindicat ?de ce nu aparati pe cei din sistemul sanitar care au salarii de 900-1200 lei,sa fie platiti dupa munca depusa.De ce nu v-ati implicat si acum cu reducerile de 25%,NOI SINTEM PLATITI DE C.A.S,NU DE LA BUGET.Sinreti multumit voi pt. ca avet bani de la cei prosti care va sustin.Sindicalisti din SANITAS treziti-va !

  • alpha 23 aug 2010

    adica cine munceste nu trebuie stimulat,tot cei ce stau la mana intinsa sunt tinta electorala. si va mai mirati ca pleaca intelectualii din tara.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa