Iaşi: Anchetă în cazul unei fetiţe care a murit după ce a făcut stop cardiorespirator în ambulanţă

DGASPC Iaşi a declanşat o anchetă în cazul unei fetiţe de un an şi patru luni, care a murit după ce a făcut stop cardiorespirator în ambulanţa care o transporta de la Spitalul din Paşcani la Spitalul "Sfânta Maria" din Iaşi, însă până în prezent părinţii copilei nu au depus o plângere în acest caz.

144 afișări
Imaginea articolului Iaşi: Anchetă în cazul unei fetiţe care a murit după ce a făcut stop cardiorespirator în ambulanţă

Iaşi: Anchetă în cazul unei fetiţe care a murit după ce a făcut stop cardiorespirator în ambulanţă (Imagine: Octav Ganea/ Publimedia)

Fetiţa de un an şi patru luni, din comuna ieşeană Moţca, a ajuns prima dată la Spitalul Municipal Paşcani săptămâna trecută, fiind cunoscută cu probleme cardiace, cu o malformaţie la inimă încă de la naştere. Medicii de la spital au tratat-o pe moment şi apoi a fost lăsată să plece acasă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sâmbătă, starea de sănătate a fetei s-a înrăutăţit, astfel că părinţii au adus-o din nou la spital. De acolo, după ce a fost stabilizată, s-a încercat trimiterea ei la Iaşi cu o ambulanţă, însă în timpul transportului fata a intrat în stop cardiorespirator şi nu a mai putut fi resuscitată.

"Fata de un an şi patru luni, din comuna Moţca, a ajuns iniţial la Paşcani în stop cardiorespirator. A fost acolo intubată, a stat două ore, şi după aceea, uşor stabilizată, a fost trimisă la noi cu ambulanţă cu medic. Pe parcursul drumului a făcut stop cardiac, a fost resuscitată, iar la Iaşi s-au continuat manevrele de resuscitare timp de o oră, iar după aceea a fost confirmat decesul. Copilul era şi subnutrit, avea puţin peste şase kilograme", a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX dr. Lucian Cernahoschi, purtător de cuvânt al Spitalului "Sfânta Maria".

Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a declanşat o anchetă în acest caz, însă, conform reprezentanţilor acestei instituţii, nu ar fi vorba despre un caz de neglijenţă.

"Din primele informaţii, de la asistentul social din comună ştim că minorul a fost îngrijit, dus la medic şi nu este caz de neglijenţă, dar anchetăm situaţia. Din câte am înţeles, copilul ar avea o malformaţie cardiacă ce abia la patru ani era operabilă. În schimb, aceasta nu ar fi trebuit să îi afecteze organismul aşa încât să se ajungă la anemie“, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC.

Asistenta socială Cristina Toma, din comuna Moţca, susţine declaraţiile reprezentanţilor DGASPC Iaşi, explicând că familia din care provine copilul nu este una cu probleme, iar aceasta nu ar fi vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat. Mai mult, aceasta susţine că cei de la spital au decis externarea fetiţei după ce a fost adusă prima dată la spital simţindu-se rău.

"Părinţii nu pot fi acuzaţi de neglijenţă. Copilul avea o malformaţie, era luat în evidenţa medicului şi avea făcute toate vaccinurile. Părinţii s-au dusc cu copilul la spitalul din Paşcani când au văzut că acestuia i se face rău, dar de la Paşcani li s-a spus că este bine şi a fost externat. Însă după ce au venit acasă starea copilului s-a înrăutăţit, aşa că s-au dus iar la spital şi de acolo au fost trimişi către Iaşi. Pe drum, copilul a murit“, a precizat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, Cristina Toma.

Conform asistentei sociale din comună, familia mai avea doi copii, unul dintre ei cu handicap, pentru care mama este angajată ca asistentă personală, şi încă o fată de 11 ani.

Directorul Spitalului Muncipial din Paşcani, dr. Costică Pînzaru, a refuzat categoric să comenteze cazul respectiv.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, părinţii copilei nu au depus nicio plângere în acest caz.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici