Încă doi primari renunţă la zilele comunelor şi folosesc banii pentru reparaţii după inundaţii

După ce doi primari au anulat zilele oraşelor întrucât banii primiţi de la Guvern au fost foarte puţini comparativ cu pagubele produse de furtuni şi inundaţii, alţi doi edili au luat decizii similare. Ei vor folosi banii destinaţi manifestărilor pentru a repara drumurile.

217 afișări
Imaginea articolului Încă doi primari renunţă la zilele comunelor şi folosesc banii pentru reparaţii după inundaţii

Încă doi primari renunţă la zilele comunelor şi folosesc banii pentru reparaţii după inundaţii

Consilierii locali din comuna Slatina, judeţul Suceava, au stabilit vineri ca banii destinaţi iniţial sărbătoririi zilelor comunei programate să aibă loc în perioada 5-6 august să fie direcţionaţi către o serie de amenajări a albiei râului Suha Mică. Acesta s-a revărsat şi a inundat numeroase case şi terenuri din comună. În plus, banii primiţi până acum de la Guvern pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor sunt doar la 10% din valoarea pagubelor produse în comună.

Conform primarului comunei Slatina, Vlăduţ Gherman, inundaţiile din perioada 24-29 iulie au provocat pagube de aproape 7 milioane de lei, prima alocare venită de la Guvern acoperind doar 10% din pagubele înregistrate în comună.

“Am avut foarte mari probleme cu inundaţiile. Râul Suha Mică a ieşit din matcă, a inundat case, terenuri agricole, a rupt drumuri, diguri. Am făcut în mai multe rânduri estimarea pagubelor, la ultimul raport am ajuns la aproape 7 milioane de lei, pentru inundaţiile din 24 până pe 29 iulie. Am primit o parte din bani, 870.000 de lei, după prima solicitare făcută, am început să facem reparaţiile. O să mai cerem şi alţi bani pentru că pagubele sunt foarte mari. Consiliul Local a decis astăzi (vineri – n.r.) să punem banii de la zilele comunei şi să mai facem solicitări şi pentru alte finanţări şi sperăm să reuşim să reparăm totul. La noi atât nu a plouat niciodată. Sunt 41 de zile în care a plouat în fiecare zi şi ploaie torenţială. Banii au fost redirecţionaţi în şedinţa de astăzi pentru a repune parţial râul Suha Mică pe albia lui anterioară, pentru că acum merge pe ogoarele oamenilor. Încercăm să căutăm o firmă care să se ocupe şi să repună râul pe albia lui iniţială şi oamenii să îşi poată recupera terenurile”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul comunei Slatina, Vlăduţ Gherman.

O decizie similară a luat şi primarul comunei Stulpicani, Vasile Zancu, care anulat zilele comunei programate pentru data de 19 august. În comuna Stulpicani inundaţiile au afectat peste 20 de gospodării, drumuri şi terenuri agricole, pagubele ajungând la două milioane de lei.

Primul primar din judeţul Suceava care a decis să anuleze zilele oraşului a fost edilul oraşului Dolhasca. Acesta a decis anularea zilelor programate să aibă loc în perioada 18-19 august după ce a aflat suma pe care a primit-o de la Guvern, respectiv 16.000 de lei pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor, în condiţiile în care pagubele se ridicau la 476.000 de lei.

Şi primarul comunei Ştefăneşti din judeţul Botoşani a decis să anuleze zilele oraşului şi toate resursele financiare să fie direcţionate spre lucrări de înlăturare a pagubelor produse de ploi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici