Incendiu la autogara din Drobeta Turnu Severin. Mai multe persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la autogara din Drobeta Turnu Severin, focul manifestându-se la mansarda imobilului. Patru autospeciale au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

319 afișări
Imaginea articolului Incendiu la autogara din Drobeta Turnu Severin. Mai multe persoane au fost evacuate

Incendiu la autogara din Drobeta Turnu Severin. Mai multe persoane au fost evacuate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, pompierii s-au luptat mai bine de o oră cu focul şi au intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă.

Aceeaşi sursă a precizat că acoperişul din tablă al clădirii a ars pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi, cauza fiind un scurtcircuit produs la instalaţia electrică din cauza unor cabluri neizolate corespunzător.

Incendiul a izbucnit în jurul orelor 14.10, iar pentru stingerea lui au intervenit doi ofiţeri şi 18 subofiţeri.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta cu flacără şi degajare de fum, la mansarda clădirii, unde se aflau depozitate diverse materiale combustibile.

Pompierii au evacuat cinci persoane care erau la locul de muncă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici