INCENDIU la o şcoală din Olt: Zeci de elevi au fost evacuaţi

Un număr de 45 de elevi de la şcoala generală din comuna Rotunda, judeţul Olt, au fost evacuaţi, marţi, după ce acoperişul unităţii de învăţământ a luat foc.

173 afișări
Imaginea articolului INCENDIU la o şcoală din Olt: Zeci de elevi au fost evacuaţi

INCENDIU la o şcoală din Olt: Un număr de 45 de elevi au fost evacuaţi (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, marţi dimineaţă, un elev de la şcoala generală din localitatea Rotunda a observat că acoperişul unităţii de învăţământ ardea, astfel că i-a anunţat pe profesori.

La faţa locului au ajuns, iniţial, reprezentanţii Comitetului local pentru situaţii de urgenţă, care i-au evacuat pe elevi şi pe profesori.

Ulterior, la şcoala din Rotunda au ajuns şi lucrătorii ISU Olt cu două autospeciale cu apă şi spumă.

"Când au ajuns pompierii la faţa locului, acoperişul ardea cu flacără deschisă. Vorbim despre un incendiu pe o suprafaţă de 10 metri lângă coşul de fum. S-a intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi 14 pompieri. Am avut şi o ambulanţă la faţa locului, dar nu a fost nevoie de intervenţia medicilor pentru că nimeni nu a fost rănit", a declarat Alin Băsăşteanu.

Deocamdată nu a fost stabilită cu exactitate cauza izbucnirii flăcărilor, însă pompierii spun că cel mai probabil incendiul a pornit de la coşul de fum care nu a fost curăţat corespunzător.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici