Iorgulescu, despre audierile la DIICOT: Să nu se facă un caz din asta pentru că nu sunt sigurul cu dosar

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, audiat săptămâna trecută la DIICOT, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că speră să nu se facă un caz din acest lucru pentru că nu este singura persoană cu dosar.

165 afișări
Imaginea articolului Iorgulescu, despre audierile la DIICOT: Să nu se facă un caz din asta pentru că nu sunt sigurul cu dosar

Gino Iorgulescu (Imagine: Bogdan Iordache/ Mediafax Foto)

El a afirmat că implicarea în acest dosar nu reprezintă un motiv pentru a renunţa la şefia LPF. "În niciun caz nu îmi dau demisia. Şi dacă merg în instanţă, procesul poate să dureze patru ani, iar mie mi se termină mandatul. Presa să nu facă un caz din chestia asta pentru că nu sunt sigurul cu un dosar", a spus Iorgulescu.

Noul preşedinte al LPF a explicat că este cercetat în calitate de inculpat, iar la audierile de vineri a dat lămuriri privind o serie de documente. "Am fost citat într-un dosar mai vechi. Trebuia să mai dau nişte lămuriri. Domnul procuror nu mi-a comunicat nimic până acum. Era vorba despre nişte documente pe care trebuia să le confirm sau să le infirm. Deocamdată în acest dosar sunt inculpat. Cum sunt atâţia inculpaţi în ţara asta, mai este unul. De fapt, eu sunt inculpat din 2006", a adăugat el.

Gino Iorgulescu a fost citat, vineri, să se prezinte la DIICOT pentru a-i fi adus la cunoştinţă rezultatul unei expertize financiar-contabile într-un dosar din 2006, privind transferul unor fotbalişti de la FC Naţional la Poli Timişoara, în care este suspectat de evaziune fiscală.

În acest dosar, în care Gino Iorgulescu, Constantin Iacov şi Florin Ciobanu sunt suspectaţi de evaziune fiscală, a fost dispusă efectuarea unei expertize financiar-contabile, aceasta fiind finalizată recent, au declarat surse judiciare.

Fostul conducător al FC Naţional, Gino Iorgulescu, a fost ales, joi, în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), el învingându-l la alegeri pe Dumitru Dragomir, care se afla la conducerea forului din 1996.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici