- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Irlanda şi Belgia au decis prelungirea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii
Guvernele irlandez şi belgian au decis, vineri, să prelungească aplicarea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Irlanda şi, respectiv, Belgia, relatează presa internaţională.
Irlanda şi Belgia au decis prelungirea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Guvernul irlandez a anunţat vineri seara că românii şi bulgarii vor continua să aibă restricţii privind accesul pe piaţa muncii din Irlanda pentru cel puţin încă un an, relatează Irish Independent, în ediţia electronică. Aceste restricţii se aplică cetăţenilor României şi Bulgariei încă de la aderarea lor la Uniunea Europeană în 2007.
Perioada de restricţii se va încheia în decembrie 2013. Totuşi, fiecare stat membru UE trebuia să acorde acces liber pe piaţa muncii până la 1 ianuarie 2012, dacă nu se confruntă cu "tulburări serioase". Departamentul Justiţiei a afirmat însă că Irlanda se confruntă cu astfel de tulburări pe piaţa muncii, citând rata şomajului de 14,4 la sută.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Iohannis a decis comasarea alegerilor pentru propria sa imagine
-
Cod galben de vânt puternic în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei
-
Dieta verde încetineşte evoluţia cancerului de prostată
-
Mesajul de Paşti al preşedintelui Iohannis: Convieţuire în pace şi înţelegere
La rândul său, Guvernul belgian a decis vineri să prelungească "pentru ultima dată" perioada tranzitorie în care accesul pe piaţa muncii din Belgia pentru cetăţenii români şi bulgari este restricţionat, informează site-ul Lesoir.be.
Consiliul de Miniştri a aprobat vineri un proiect de decizie regal care prelungeşte această măsură până la 31 decembrie 2013, a anunţat ministrul belgian al Muncii, Monica De Coninck.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO