Judecător CC: Legea privind reforma în domeniul sănătăţii are lacune, reglementări care se contrazic

Judecătorul Tudorel Toader de la Curtea Constituţională a României a declarat, vineri, că legea privind reforma în domeniul sănătăţii are lacune şi reglementări care se contrazic, dând ca exemplu plătitorii de asigurări care au câştiguri din chirii sau drepturi de proprietate intelectuală.

774 afișări
Imaginea articolului Judecător CC: Legea privind reforma în domeniul sănătăţii are lacune, reglementări care se contrazic

Judecător CC: Legea privind reforma în domeniul sănătăţii are lacune, reglementări care se contrazic

Judecătorul a declarat, în faţa medicilor, juriştilor şi teologilor prezenţi la un seminar de medicină şi teologie care are loc la Bistriţa, că legislaţia medicală a suscitat şi suscită numeroase nemulţumiri.

"Legislaţia medicală este extrem de diversificată, consacrată prin legi diferite care cunosc suprapuneri de reglementare. Numai secretul profesional se repetă de vreo şapte ori când e suficient că-l avem o dată în Codul Penal. Este o legislaţie care are lacune, are reglementări care se contrazic în cuprinsul aceleaşi legi. Şi mă refer la Legea 95/2006", a spus el.

Tudorel Toader a afirmat că de-a lungul celor cinci ani petrecuţi la CC a asistat la numeroase nemulţumiri la adresa legislaţiei medicale, critici sau obiecţii de neconstituţionalitate, însă majoritatea au fost respinse.

"Faptul că majoritatea au fost respinse denotă că s-a consacrat conformitatea cu Constituţia, dar unele au fost admise, ceea ce dovedeşte că norma juridică ce a stârnit nemulţumirea a fost adoptată cu încălcarea legii fundamentale", a declarat judecătorul Toader.

El a spus că CC a fost sesizată în legătură cu faptul că unele persoane plătesc mai mult la fondul asigurărilor de sănătate, iar altele mai puţin, toţi beneficiind însă de aceleaşi servicii. Cel care câştigă salariul minim pe economie plăteşte 6,5 la sută, iar cel care are două-trei salarii plăteşte 6,5% din suma veniturilor, însă are sentimentul de nemulţumire că, de fapt, plăteşte mult mai mult, deşi are aceeaşi calitate de pacient.

"El consideră că legea e nedreaptă şi se încalcă principiul egalităţii din Constituţie care spune că la drepturi egale, obligaţii egale. De ce unul să dea mai mult şi altul mai puţin? Răspunsul Curţii, şi în care eu cred, a fost că România e stat social, cu solidaritate socială, toţi trebuie să plătim şi, dacă câştigăm mai mult, trebuie să plătim mai mult fiindcă, în felul acesta, ocrotim sănătatea tuturor la standardele pe care societatea şi le permite în acest moment", a declarat el.

Judecătorul a dat şi un exemplu de reglementare neconstituţională, referindu-se la cei care nu sunt angajaţi, dar au câştiguri din închirieri sau drepturi de proprietate intelectuală şi care plătesc 6,5 la sută din ce câştigă, însă nu mai puţin de un salariu minim pe economie.

El a spus că acest text a fost interpretat şi în sensul că cine are salariu plăteşte 6,5 la sută din salariu şi cine nu are, dar are chirii, drepturi de proprietate intelectuală, alte asocieri plăteşte un salariu minim pe economie.

Potrivit sursei citate, unele case de asigurări de sănătate au luat 6,5 la sută dintr-un salariu minim, iar altele au spus că aceste persoane trebuie să plătească un salariu.

"Cineva a criticat legea şi CC a dat, de dată foarte recentă, o decizie de interpretare spunând că e neconstituţional articolul 257, alineatul 2, litera f, în măsura în care se înţelege prin sintagma «nu mai puţin de un salariu» că trebuie să dai un salariu. Sensul este 6,5% dintr-un salariu minim pe economie şi nu un salariu minim, fiindcă s-ar putea să dai mai mult decât câştigi şi atunci nu mai are nicio logică", a declarat el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici