Klaus Iohannis primeşte premiul „Otto cel Mare”, pentru merite în procesul european de unificare

  • Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi, miercuri, premiul „Otto cel Mare”, anul 2020.
  • Premiul îi este oferit pentru „onorarea marilor merite în procesul european de unificare”.
3624 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis primeşte premiul „Otto cel Mare”, pentru merite în procesul european de unificare

Klaus Iohannis primeşte premiul „Otto cel Mare”, pentru merite în procesul european de unificare

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Domul din Magdeburg (Catedrala Sfinţilor Mauritius şi Katharina), loc simbolic, cu semnificaţie deosebită pentru istoria Europei, care adăposteşte de peste 1.000 de ani mormântul lui Otto I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman.

În cadrul festivităţii, discursul Laudatio va fi rostit de către Heiko Maas, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania.

La ceremonie vor fi prezenţi Reiner Haseloff, premierul landului Saxonia Anhaltină, Rainer Robra, ministru de Stat şi şef al Cancelariei de Stat Saxonia Anhaltină, precum şi Lutz Trűmper, primarul general al oraşului Magdeburg.

„Premiul <<Otto cel Mare>> este acordat o dată la doi ani personalităţilor şi organizaţiilor care au merite deosebite în procesul european de unificare şi în promovarea gândirii europene. Distincţia a fost acordată pentru prima dată în anul în 2005, cu ocazia aniversării a 1200 de ani de existenţă a oraşului Magdeburg”, se arată în comunicat.

Printre personalităţile care au primit premiul se numără cancelarul Germaniei Angela Merkel, fostul preşedinte al Germaniei Richard von Weizsäcker, fostul preşedinte al Letoniei Vaira Vīķe-Freiberga, precum şi fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Federica Mogherini. În anul 2015, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a fost prima instituţie distinsă cu acest premiu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici