Kovesi l-a delegat încă şase luni pe Morar la conducerea DNA

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, l-a delegat pentru şase luni, începând din 13 februarie, la conducerea Direcţia Naţionale Anticorupţie, pe Daniel Morar, aşa cum a sugerat preşedintele Traian Băsescu în 14 noiembrie anul trecut.

346 afișări
Imaginea articolului Kovesi l-a delegat încă şase luni pe Morar la conducerea DNA

Kovesi l-a delegat încă şase luni pe Morar la conducerea DNA (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus delegarea procurorului Daniel Morar în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

"Delegarea a fost dispusă începând cu data de 13 februarie 2012, pentru o perioadă de şase luni, ca urmare a încetării actualului mandat deţinut de procurorul Daniel Marius Morar", se arată într-un comunicat de marţi al Ministerului Public.

În 14 noiembrie 2011, la TVR, preşedintele Traian Băsescu declara că doreşte să îi ceară procurorului general Codruţa Kovesi prelungirea cu şase luni, până la raportul Comisiei Europene din vară, a mandatului procurorului-şef al DNA, Daniel Morar, care expiră în 12 februarie 2012.

Peste o lună, în 13 decembrie 2011, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, susţinea că numirea noului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este o preocupare a MJ şi a Ministerului Public, ea neimplicând o continuitate a persoanei, dar nici nu o exclude, dacă legea o permite.

Întrebat despre cum vede sugestia lansată de preşedintele României în privinţa numirii împreună a şefului DNA şi a adjuncţilor săi, Cătălin Predoiu a susţinut că este o idee pe care a practicat-o în propunerile pe care le-a făcut, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, având la dispoziţie o echipă întreagă, pe care a propus-o mai departe Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), "după ce s-a consultat în prealabil cu procurorul general şi după ce a asumat în ceea ce îl priveşte aceasta idee ca fiind o practică managerială corectă".

"Eu zic că este un obicei nu numai în sistemele publice, judiciare sau nejudiciare, este o practică şi în sistemele private de management al companiilor, al fundaţiilor, oricăror organizaţii care reclamă o muncă în comun, o muncă de echipă, pentru că în absenţa unei comuniuni de idei, a unei empatii între lideri şi echipa sa, apar sincope, apar disfuncţii", explica Predoiu.

La rândul său, în 24 noiembrie 2011, procurorul general al României, Codruţa Kovesi, declara, la B1 TV, că eventuala prelungire a mandatului procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie o va discuta cu ministrul Justiţiei, întrucât acesta ar putea veni cu o propunere de numire a unui nou şef.

Kovesi a mai precizat că în iunie 2012 expiră mandatele celor doi adjuncţi ai lui Morar, însă procurorul şef adjunct Laura Oprean mai poate beneficia de încă un mandat de trei ani. Cel de-al doilea adjunct este Carmen Gâlcă, al cărei mandat expiră în luna iunie.

Conform articolului 57, alineatele 7 şi 8 din Legea 303/2004 prinvind statutul magistraţilor, "în interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni".

"Delegarea procurorilor poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni", mai prevede legea.

Codruţa Kovesi mai spunea atunci că va avea în primul rând o discuţie cu Daniel Morar, apoi va fi o discuţie în trei, respectiv între ea, şeful DNA şi ministrul Justiţiei, pentru delegarea lui Morar până în iunie 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici