La 105 ani, o femeie doboară recorduri în sport. Care este secretul său VIDEO

  • Rambai are vârsta de 105 ani şi a trăit multe. Dar asta nu o opreşte să nu doboare recorduri în fitness şi să câştige zeci de medalii.
  • Femeia s-a născut în 1917, în timpul Primului Război Mondial, când George al V-lea (bunicul Reginei Elisabeta a II-a) conducea India.
  • „Nu mă poate opri careva acum”, spune femeia care s-a apucat de sport abia acum un an, la vârsta de 104 ani.
7878 afișări
Imaginea articolului La 105 ani, o femeie doboară recorduri în sport. Care este secretul său VIDEO

Captură video Youtube

Vârsta este doar un număr, iar condiţionalizarea şi prejudecăţile din partea societăţii ne pot trage înapoi dacă alegem să le dăm crezare. Însă o vârstnică din India a ales să creadă în ea însăşi şi să înceapă, la 104 ani, să facă şi ce îşi doreşte.
 
Şi astfel a reuşit să câştige medalii în competiţiile locale din Haryana, India. Rambai spune, totuşi, că aleargă nu pentru a lua primul loc, ci pentru bucuria de a alerga. 
 
Femeia a câştigat curse de 100 de metri, dar şi de 200 metri, reuşind să termine în circa un minut. Anul acesta, a reuşit să termine o cursă de 100 de metri în 45,40 de secunde, doborând recorduri naţionale şi câştigând medalii de aur. Toţi competitorii săi de la curse aveau până în 84-85 de ani. „Sunt foarte fericită. Este un sentiment rar”, a spus Rambai. 
 
Cum reuşeşte să rămână în formă şi plină de vitalitate la 105 ani? Femeia spune că secretul ei este unul simplu: „În fiecare dimineaţă, mă trezesc foarte devreme şi alerg. Fac tot ce trebuie prin casă, lucrez şi la fermă”, povesteşte Rambai, conform Economic Times. Femeia crede că încrederea în forţele proprii este vitală pentru a reuşi în viaţă, 
 
Şi nu se opreşte aici. Vrea să devină şi mai bună la alergat. „Nimic nu mă poate opri acum, după performanţele recente. Mereu am avut încredere maximă în mine însumi. Vreau să merg şi în străinătate şi să particip la competiţii acolo”, spune vârstnica, râzând. 
 
Rudele sale o încurajează, deşi se tem puţin pentru ea. „La început, am fost îngrijoraţi puţin pentru că are o vârstă înaintată, dar este în formă, aşa că avem încredere în ea”, spune Sharmilla Sangwan, nepoata femeii. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici