Liberalii din Sectorul 3 îi cer primarului Robert Negoiţă să aducă Teatrul Nottara la cinema Gloria

Consilierii PNL din Sectorul 3 i-au cerut primarului Robert Negoiţă să aducă Teatrul Nottara în sala fostului cinematograf Gloria, susţinând că este oportun ca în Sectorul 3 să existe un teatru reprezentativ pentru cultura României.

360 afișări
Imaginea articolului Liberalii din Sectorul 3 îi cer primarului Robert Negoiţă să aducă Teatrul Nottara la cinema Gloria

Liberalii din Sectorul 3 îi cer primarului Liviu Negoiţă să aducă Teatrul Nottara la cinema Gloria

”Consilierii PNL îi cer primarului sectorului 3, Robert Negoiţă, analizarea oportunităţii găzduirii Teatrului Nottara în sala fostului cinema Gloria. Consilierii locali PNL i-au solicitat primarului Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, o întâlnire cu reprezentanţii Teatrului de Stat Nottara, care a fost închis datorită condiţiilor clădirii în care îşi avea sediul, imobil clasat în grupa RS1 de risc seismic, cu autorizaţia de funcţionare retrasă conform legii”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

În şedinţa ordinară de luna trecută, Consiliul Local Sector 3 a aprobat darea în folosinţă a sălii reabilitate a fostului Cinema Gloria către Teatrul de Tineret Metropolis.

”Consilierii locali liberali consideră oportună aducerea în Sectorul 3 a unui teatru reprezentativ pentru cultura României precum Teatrul Nottara. În urma demersurilor făcute de consilierii locali ai PNL, a fost stabilită o întâlnire de lucru cu primarul Sectorului 3, care s-a vazut astfel nevoit să promită identificarea unei soluţii optime pentru găzduirea Teatrului Nottara. Consilierii locali liberali îi asigură pe bucureşteni că vor face toate demersurile pentru protejarea şi promovarea Teatrului de Stat Nottara şi întărirea relaţiei dintre Primăria Sectorului 3 şi centrele culturale simbolice care au contribuit atât de mult la dezvoltarea Municipiului Bucureşti”, se mai arată comunicat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici